Proaspăt declarat admis in școala de poliție, așteptam cu nerăbdare începerea școlii, deși lăsam acasă părințiienhanced-buzz-9737-1361320302-3 și prima mea iubită. Deși călcasem in școala aia doar la examenul de admitere, o cunoșteam in totalitate…din poze din reviste si monografii. Știam cam ce mă asteaptă: un fel de hotel de minim trei stele, cu trei mese pe zi, sală de forță dotată bine, ceva cursuri și mult timp liber în care mă puteam odihni si merge la frumoasa sală pt a-mi antrena mușchii. Venind ziua cea mare, anul 2005, prin septembrie parcă, mi-am luat valiza pregătită cu vreo săptamână înainte și am plecat voios spre gară, salutându-mi părinții si spunându-le vesel că nu mă voi intoarce prea curând. Tatăl meu râdea și imi spunea că habar nu am ce mă așteaptă si că peste trei zile am să vreau acasă. După vreo două ore cu trenul, am ajuns in gara din Câmpina, alături de alte câteva sute de elevi din toate colțurile patriei, de la care auzeai fel si fel de regionalisme, predominând vestitul perfect simplu al oltenilor. Intrând pe poarta școlii, un ofițer m-a întrebat cum mă cheamă iar după ce m-a căutat într-un teanc de liste mi-a răspuns pe un ton autoritar: detașamentul doi, clasa douăzeci și doi, etajul trei, dormitorul cinci. Am plecat imediat, târând valiza spre locul care urma să îmi fie casă pentru urmâtorii doi ani. După cincisprezece minute de mers prin imensa școală, am găsit corpul cu dormitoare și am văzut că alți colegi, ajunsi mai devreme, se instalaseră deja si scoseseră saltelele la bătut si aerisit. ^E3792A7A297E2B7B0E81CD2A6B85CC565192D0427DC3EA35FB^pimgpsh_fullsize_distrMă intrebam cine îmi va fi coleg de dormitor, știind din reviste că sunt dormitoare cu două paturi asezate paralel, cu o masuță cu telefon între ele, un calculator si două covorașe cochete pe jos. Urcând la etajul trei, ultimul, găsesc
dormitorul cinci cu ușa deschisă. Prin praful gros de la saltelele bătute de elevi, am observat zece schelete metalice de paturi, ca de spital. Pe patul de la geam era și o saltea. Mi-am dat seama că ăla e al meu si că urmează să iau si eu salteaua aia mucegăită, inscripționată cu Ministerul de Interne și să o duc afară să o scap de praf. Asta am și făcut, am coborât cele trei etaje cu salteaua iar mintea îmi era la toate fotografiile alea ce le știam eu cu școala, cu dormitoarele, cu sala modernă de forță….toate imaginile alea se năruiau acum incet și se acopereau de praful gros. M-am întors în dormitor și am avut curajul să mă întind pe salteaua proaspăt cosmetizată. Pe celelalte nouă paturi erau intinși alți nouă elevi dar nimeni nu zicea nimic. Liniște totală. Până s-a auzit un răcnet : echiparea !!! Ieșind pe hol, am descoperit repede sursa strigătului, un bătrânel de vreo 60 de ani, într-o uniformă la fel de veche probabil, cu o țigară in mână care scotea un fum ca de locomotivă diesel. Am aflat că acela era un „plutonier de companie”. Ne-a adunat pe toți pe hol, a întins un nailon pe care a răsturnat vreo doi saci cu un fel de coifuri marinărești, albastre, care se chemau capele. La fel ca ceilalti, m-am pus in genunchi lângă nailon și am început să probez din acele capele, încercând să îmi găsesc una cât mai potrivită. Chiar găsisem una destul de bună, dar mi se părea că mă strânge puțin, așa că am lasat-o și pe aia și am inceput să răscolesc iar in maldăr, ca intr-un container cu haine second-hand. Eram bulversat de tot ce se prima-zi-de-scoalaasdsintamplase, de contrastul dintre ce credeam că va fi și ce era. Cu mintea cufundata in gânduri și cu mâinile in gramada de capele, am auzit brusc o trosnitura, o injurătură și am văzut o bucată de șipcă zburând pe langă urechea unui coleg. M-am speriat atât de tare incât mi-am dat seama cu greu că de fapt pe mine mă cam doare spatele, că injurătura era adresată mamei mele si că bucata de șipca era o parte dintr-o șipcă ce tocmai se rupese de spinarea mea. „Da ia in Dumnezeii ma-tii o capelă odata, că nu stau la muncă până mâine dimineață”. Atât am mai stat să aud, am luat la intâmplare o capelă (care mi-a atarnat pe ochi jumatate de semestru, mult mai nepotrivita decat aia care ziceam eu ca ma strangea putin) si am taiat-o pe salteaua mea curata. Dupa intamplare, au revenit in dormitor si ceilalti colegi care insa nu au indraznit sa zica nimic. Eu m-am intors cu capul in perna, sa nu fiu vazut plangand si am sunat-o pe mama.Tata auzea pe fundal ce ii povesteam mamei si se amuza copios, il auzeam cum radea. Voiam acasa…

Din fericire, n-am renuntat.  Am ramas chiar daca au mai fost nopti in care am plans, zile in care am suferit, am ras, am cazut, m-am ridicat. As fi zis si de dusmani, dar deja o dadeam in manele. In scoala de politie a avut loc maturizarea mea, a fost perioada in care m-am format ca politist si mai ales ca om.