Fiind pe fugă, m-am dus la un fast food să îmi iau ceva de mâncare. Coadă de vreo șapte persoane. În spatele meu s-a așezat  un bărbat îmbrăcat în uniformă militară, de MAPN.

Știu foarte bine cum e să stai la o coadă în uniformă. Atragi toate privirile și multora dintre cei care au impresia că, având uniformă, devii un robot care nu are nevoie să mănânce în timpul serviciului, le poți citi gândurile. „Ia uite-l și p-ăsta ce mai muncește…”.

Când am ajuns la rând, i-am spus militarului să comande el și m-am așezat în spatele lui. Mi-a mulțumit și a comandat, când, din spatele cozii, unul, vrând să arate că el nu se lasă călcat în picioare, a izbucnit: „da’, bine, dom’le, noi care stăm la coadă suntem mai proști?”

Am zâmbit și eu, și câțiva care erau în fața „viteazului”, care s-au prins că matematica nu e punctul lui forte, iar când am ieșit, am trecut pe lângă ipochimen și l-am întrebat:

-Câți oameni erau în fața ta înainte să-l las eu pe băiatul ăla în fața mea?
-Ăăă…vreo cinci.
-Și după ce l-am lăsat pe el în fața mea, câți erau în fața ta?

A rămas puțin pe gânduri și părea că face ceva calcule complicate.
Până să mai spună ceva i-am zis că sper să nu fie el tocmai ăla cel mai deștept din familia lui.

Nici pe asta nu cred că a înțeles-o, dar măcar a avut la ce se gândi cât a mai stat la coadă și cred că nu s-a plictisit.