Şcoala de Poliţie nu semăna deloc cu Liceul de Stiinte ale Naturii pe care il absolvisem.Aici erau reguli stricte: nu chiuleai, nu veneai cu lectii neinvatate, nu te imbracai cu jeansi Cato, nu purtai cercei, nu atarnai lanturi cu chei de pantaloni cu turul până la genunchi, nu erai „cool”.Sa fii cool însemna sa înveti, sa iti faci patul la dungă, sa ai pantofii făcuti si uniforma impecabilă, sa saluti cu mâna la cascheta, sa nu umbli cu mâinile in buzinare si mai ales, după cum aveam sa tin minte toată viata, sa fii tuns.Pt încălcarea regulilor nu aveai scuze, sau dacă aveai tii le spuneai in gând.Elevii merituoşi, care respectau regulile si nu lau note sub 7 , primeau permisie de vineri de la 16 până duminica la 22.Erau elevi din Botoşani, Arad, Mehedinti si alte zone îndepărtate pt care permisia ar fi reprezentat doar un lung drum dus-întors. Ei erau cei care îşi vedeau casele doar in vacante, petrecandu-si weekend-urile in scoala, ajutand la treburile gospodăreşti: erau plantoane, bucatari, veselari…muncitori necalificati.
Începusem o noua săptămână in şcoală. Fusesem acasa si aflasem ca iubita mea, care era clasa a 12-a, va avea banchetul sambata următoare. Ca într-o sceneta dintr-un film de dragoste adolescentina, i-am promis solemn ca îi voi fi alături la banchet, tinand-o in brate si sarutandu-i fruntea.Scena nu a avut loc in vreun loc romantic, ci într-o scară de bloc nezugravita, soaptele mele fiind acompaniate de racnetele vecinului de la parter care iar venise beat si îi aplica nevestei corectia de seara.
Era deja miercuri si eu încă făceam parte din elevii merituoşi ce urmau sa plece acasa vineri. Dar legile lui Murphy se aplicau si acolo. La inspectia de dimineata de joi, stăteam in pozitie de drepti, ştiind ca sunt in regulă, asteptand sa fiu inspectat ca atunci cand porti centura si iti doreşti ca politstul sa vadă cât eşti tu de corect. Uniforma era impecabilă iar in pantofi mi se oglindea cascheta, nu aveam motive de îngrijorare.
-Descoperiti! Comanda data de şeful de detaşament mi-a schimbat brusc ideile. In sincron cu ceilalti, mi-am dat cascheta jos si mi-am amintit ca in weekend avusesem de gând sa ma tund dar nu ma tunsesem. Dar oricum nu aveam părul mare. Sau il aveam? Olteanul din stânga mea era periuta. Ia sa văd la moldoveanul din fata…lu’ asta i se vede un coş pe ceafa aia de bou…asta din dreapta mea e chel de fel…uite ca ajunge comandantul si in fata mea. Imi spune sa fac un pas in fata, cu o privire uimită de parca il văzuse pe Bin Laden.
– De unde eşti, fecioras ?
-Va rog sa-mi permiteti sa raportez: din Braşov!
-Bine, bine…din Braşov ca si judet, dar din ce cătun îndepărtat al Braşovului? Cu claia asta in cap, nu poti veni decât din vreun satuc pe unde se cultivă cartoful.
Printre rasele celorlalti imi venea sa îi spun ca vin de la ma-sa din pizda…m-am abtinut.
-Sunt chiar din mun. Braşov
-Aha…iar cu tuleii ăştia de pe fata ta, ce e ?
Eram blondut, alimentele nu erau încă pline de hormoni, fetelor nu le venea menstruatia de la 6 ani, aveam 18 ani si nu sunt paros de fel.
-Nu m-am barbierit niciodată.
Acum se uita la mine si mai mirat, de parca îi apăruse in fata si ma-sa lui Bin Laden.
A fost ziua in care pielea mea facială a fost dezvirginata de lama de ras.
– Până in Braşov faci doua ore, dar dacă tu ma rogi ca vrei sa fii consemnat, eu am sa iti fac pe plac, chiar daca e pacat. Fie voia ta.
-Am inteles! Am salutat si m-am întors in formatie.Nu intelesesem nimic…cum rămânea cu ea? Cu banchetul…Am sunat-o la prânz si i-am spus ca nu pot merge acasă. A spus sa stau liniştit, sa nu fiu supărat ca ma intelege si ca oricum nu e asa important banchetul ăla pt ea.Apoi mi-a trimis un mesaj in care mi-a spus ca e sigură ca nu vreau sa merg cu ea, ca am alta in şcoală….etc. Avea 17 ani.
După masa de prânz, pe care o mancasem cu noduri, mi-a venit in minte o idee. Oare sub uniforma aia cu stele si onoruri, nu e tot un om? Cu sentimente, suflet, trăiri, întelegere…am vrut sa aflu. Mi-am verificat uniforma, mi-am aşezat cravata, am simtit nevoia sa imi fac încă o data pantofii desi luceau, mi-am luat inima in dinti si m-am dus la biroul comandantului.Am bătut in uşa. Niciun răspuns. Sa nu fie inauntru? Sau am bătut eu atât de încet si timorat încât nu a auzit? Cred ca de emotii, nu batusem deloc. Bat hotărât.
-Intră!
– Sa traiti! Sunt elevul Godina din detaşamentul 2 (ăla de la cartofi…in pizda matii- in gând, desigur), va rog sa imi permiteti sa…
– ia spune ma Godina, ce te-apasă?
– Domnule comandant, înteleg ca aici sunt nişte reguli, inteleg ca ar fi haos fără reguli si ştiu ca am greşit ,însă…nici nu ştiu cum sa va spun…eu trebuie sa ajung acasa sambata, e imperios!
– Vreo mândră? Si râdea asa…după cum ar spune bunica-mea ” a prost”
Am zâmbit si eu la fel de „a prost” si i-am răspuns afirmativ.
– Da, am o iubita. Are banchetul sâmbătă si i-am promis ca merg cu ea. Dacă se poate, va rog sa imi dati permisie acum si voi rămâne consemnat nu un weekend, ci doua. Voi fi si veselar.
– Ma Godina, vezi tu…aici e greu, eu va inteleg, sunteti tineri, aveti inimi zburdalnice, va e dor de casa, de iubite…haide ca vedem cum facem.
– Va multumesc din suflet!
Parca fusese uman, am plecat atât de fericit si mândru de mine ca avusesem curajul sa incerc si se pare ca induplecasem omul negru.Ajuns la dormitoare, am dat de şeful de clasa care tocmai se schimba in uniforma.
– Ce-ai făcut ma? Ca m-a sunat comandantul sa merg la el la birou.
-„Probabil vrea sa iti spună ca voi avea si eu permisie weekend-ul asta” i-am răspuns plin de mine.
După 20 de minute in care m-am uitat pe geam sa văd cand se întoarce şeful de clasa, il văd venind si râzând de unul singur pe alee.
– Ce ti-a zis, ma? Ma lasa acasa ?
După ce s-a liniştit din râs, mi-a reprodus exact cuvintele comandantului:
” bă, eu te-am pus pe tine şef de clasa ca te-am văzut om serios, însurat, matur, cu capul pe umeri. Tu nu eşti in stare sa îi tii pe ăştia in frâu? Ce dracu’ vine „plange-pizdă” ăla la mine sa mi se smiorcaie ca vrea acasa, ca are iubi acasă…bla bla bla.Baga-i mintile in cap si sa îi spui ca sâmbătă acum, e veselar, asa cum si-a dorit.”
Vineri la ora 16 eram in sala de mese cu halat alb si cu polonic in mâna stângă. Cu mâna dreapta trăgeam perdeaua sa văd multimea de elevi „merituoşi” care plecau acasa la iubitele lor si poate la banchete.
Despre iubita din poveste…e măritată, cu copil, la casa ei. Nu am mai văzut-o.