Pe centura Brașovului, pe la 11 dimineața, un taximetrist se îndrepta spre casă, istovit după o noapte de muncă. Drumul era drept si uscat dar oboseala mare l-a făcut pe Moș Ene să treacă la volan. Taximetristul se trezi brusc. Era pe același drum drept, fără curbă, doar că lumea lui era cu susu-n jos. Reputația de mașină stabilă a Daciei Logan fusese încă o dată știrbită, creația autohtonă odihnindu-se pe plafon, cu roțile în sus.
Din sens opus, Costică, șofer de camion, stătea de data asta în dreapta, lăsându-l la volan pe nepotă-său…ca să-nvețe meserie. Plecaseră cu noaptea-n cap din Teleorman, cu camionul încărcat până la refuz cu pepeni, cu destinația piața Miercurea-Ciuc.

Văzând cum s-a răsturnat loganul, Costică, om cu spirit civic, îi zice nepotului să tragă repede pe dreapta după care dă fuga la taximetrist și îl ajută să iasă din mașina răsturnată si încă fumegândă.

Au mai oprit câțiva să sară în ajutor și unindu-și forțele au pus loganul pe roți.

Probabil când au cazut la loc pe roți, cele 1000 de kilograme au făcut pământul să vibreze ușor sau nu știu…cert e că ‘nea Costică al nostru privea neputincios cum camionul plin cu pepeni se îndrepta agale spre șant, iar nepotă-său nu era la volan, era langa el și se scărpina în cap, gândindu-se probabil că e a dracu’ și meseria asta de șofer…

Ca să fie dracul si mai negru, acolo era șanțu’ mai mare și acolo lipsea parapetul.

Eram cu colegul meu în pauza de masă, așteptam două omlete faine și parcă nu mai veneau, mai ales ca stăteam cu frica „să nu ne dea ceva”. Am plecat în grabă spre locul indicat neștiind foarte multe amănunte…știam doar că mi-era foame și că nu apucasem să mănânc nimic. Văzusem amândoi multe în fața ochilor, morți, răniți, încarcerați, bețivi…astfel că nu mai eram ușor de mișcat emoțional și reușeam cu bine să ne detașăm pentru a ne putea concentra pe treaba noastră. Însă scena asta nu am să o uit, d-aia m-am și hotărât să o scriu. Deși stătea ciuciulete, era cât un munte de om, se vedea că e muncit bine, vânjos, om de la țară, cu mâinile tăbăcite de muncă. Era îmbrăcat sărăcăcios cu niște bermude și un maiou, iar în picioare avea niște șlapi din cauciuc chinezesc. Fața arsă de soare îi era acum brăzdată de lacrimi. Plângea ca un copil și se uita cu jale la pepenii sparți pe câmp și la camionul răsturnat pe o parte.

Plângea și striga : munculița meaaaaa, copilașii meeeei!

De obicei, când ne facem apariția întrebăm ce s-a intâmplat. Dar acum nu îmi găseam cuvintele, scena unui bărbat în toată firea jelind în chipul ăla mă mișcase.

M-am întors cu spatele parcă pentru a-i da ocazia colegului meu să inițieze el dialogul, dar acesta s-a întors deodată cu mine și mi-a șoptit: mamă, ce milă mi-e de nenea ăsta!

Am răsuflat parcă mai ușor văzând că nu sunt singurul cuprins de emoții.

Ne-am revenit și ne-am apucat de treabă, timp în care fundalul sonor era același: munculița meaaaa, pepenașii meeeeei!

Dar oricum deja ne împrietenisem, iar situația devenise una tragi-comică. Incercam cât puteam să il imbărbătam, spunându-i că nu e așa rău, jumătate dintre pepeni sunt încă întregi, camionul când va fi ridicat pe roți va fi numai bun de circulat… chiar nu știam ca îl mințeam pe saracu’ ‘nea Costica.

Intre timp a ajuns autospeciala care urma să ridice camionul din șanț. Insă treaba nu era tocmai ușoară. Pentru a fi ridicat camionul, toți pepenii trebuiau descărcați. Am vorbit cu taximetristul și l-am rugat să își cheme câțiva colegi si să îl ajute pe nenea Costică la descărcatul pepenilor. Am văzut mulți nesimțiți, dar la răspunsul primit nu mă așteptam: „eu mă duc acasă că mi-e somn, nu am dormit toată noaptea”.

„I-auzi, mă!!! Îi e somn lui”, striga nea Costica si injura in fel si chip.

„Rasa voastră de drogați când m-oi mai opri eu vreodată în viața asta, drogații dracu’, de v-ați răsturna pe Posada și nici nu m-aș mai uita, munculița meaaaa și pepenașii mei… îi e somn lui!!”

Și uite așa, taximetristul a plecat la nani cu parbrizul spart si plafonul putin zgariat iar nenea cu pepenii înjura de zor și se jelea, adăugând din când în când „ii e somn lui! de l-as fi lăsat să doarmă somnicul de veci… îi e somn lui acum!

Nea Costica stătea de vorbă cu șoferul macaralei ce urma să ridice camionul, când a început brusc să strige iar: aoleeeu, mămicuța meaaa…

Mi-am dat seama că tocmai aflase cât îl costa operațiunea.

Macaraua a plecat și ea, rămânând să se intoarcă la momentul când nea Costică va fi terminat de descărcat pepenii. ‘Nea Costică rămăsese singur cu nepotă-său, era deja ora 2 și aveau treabă multă și drum lung. Ne-am luat la revedere, l-am îmbărbătat încă o dată spunându-i că iși va aminti de asta râzând și am plecat și noi spre sediu. Pe drum, l-am întrebat pe colegul meu dacă observase și el ceva neobișnuit la ‘nea Costică. A început să râdă și mi-a zis că văzuse și el că prin bermudele alea ale lui, se vedea ceva atârnând până aproape de genunchi. „Cred ca avea o hernie inghinală imensa.” ” Eu cred că altceva îi atârna așa.” „Nu are cum mă, sigur avea hernie”

Și așa ne-am contrazis noi până la sediu. Am plecat acasă cu gândul la săracii oameni. Am ajuns cu același gând la ‘nea Costică și la al lui nepot, cum or descarca ei singuri pepenii. Nu am putut sta, mi-am luat niște haine de scandal, m-am suit in mașină și m-am dus acolo. Oamenii încă munceau, erau numai ei doi săracii. La început s-au uitat spre mine fără să mă recunoască, dar au realizat repede că sunt polițistul de mai devreme. M-am pus pe descărcat cot la cot cu ei și pe povestit și râs. Deja atmosfera era alta. Nenea Costică se prinsese că ma amuza tare când il auzeam că zice „ii e somn lui „, așa că repeta asta mereu. Chiar mă amuza teribil cum o spunea. Eram în mijlocul câmpului și mă gândeam la omul ăla care continua să îmi vorbească cu pronume de politețe deși îmi putea fi tată și deși îi spusesem de mai multe ori să îmi vorbească per tu. Mă gândeam că nu auzisem un reproș măcar la adresa nepotului care uitase sa tragă frâna de mână. Nimic. Iar mulți îl numesc pe acel om țăran. Țăranii trăiesc în orașe, se imbracă scump, conduc mașini tari și ocupă funcții. Țăran a fost taximetristul caruia ii era somn. „( ii era somn lui! )
Am terminat de descaărcat aproape de seară, a venit și macaraua și a ridicat camionul. Camionul pe roți arăta de parcă il desenasem eu cu mâna stângă. Mai mult de jumătate din pepeni erau pe câmp, crăpați.

Ne-am luat la revedere, iar ‘nea Costică mi-a cerut numărul de telefon pe care i l-am dat cu mare plăcere. Mă uitam cum se indepărta camionul și parcă îmi era teamă să nu se răstoarne din nou, atât era de strâmb si înclinat pe-o parte.
Între timp, ‘nea Costică și-a luat camion nou, nepotă-său are și el camionul lui, cred că nu o să mai uite frâna de mâna în veci.

Într-o seară, ‘nea Costică m-a sunat. Era băut, iar pe fundal se auzeau și alții la fel de băuți :” ia spune, domn’ Marian, spune să audă aici băieții că te-am dat pe difuzor, cum zicea domne taximetristul ăla că ii e somn lui, soarele mamii lui „.

I-am făcut pe plac, i-am povestit să audă toți, iar apoi mi-am amintit de dilema mea și a colegului: „bai ‘nea Costica, dar ia spune, matale ori ai hernie? ” Cred că ori l-au mai întrebat mulți asta, ori s-a prins de ce il intreb, pentru că mi-a dat răspunsul scurt și la obiect : AM P**A MARE!