Ești brașovean și nu știi să schiezi???
Întrebarea asta o auzeam foarte des, mai ales de la cei care nu erau din Brașov, dar veneau la ski în Poiana Brașov.
Nu, nu știam să schiez, iar explicația era una foarte simplă: am crescut într-o familie cu cinci copii, mama casnică și tata simplu muncitor la Uzina Tractoru. De unde echipament, clăpari, skiuri, bani de cartelă etc?
Cam d-aia nu știam să schiez, nu că nu mi-ar fi plăcut.
Așa că, pentru mine, iarna însemna săniuș pe derdeluș. Derdeluș pe care îl aveam chiar în spatele blocului și care pornea fix de lângă un pod de cale ferată și după vreo treizeci de metri se oprea în strada Hărmanului, din fericire o stradă puțin circulată la vremea aia.
„Pe deal” așa cum îi spuneam noi acelui derdeluș era un loc plin de copii și trebuia să stăm la rând ca să pornim la vale cu sania.
Luam sania în spate, o sanie grea, dar țapănă, făcută în uzină, și porneam din nou la deal pentru o nouă coborâre.
Distracția ne era rar întreruptă de câte un tren care venea dinspre București.
În casă nu ne duceam nici de sete, nici de foame, pentru că odată intrat în casă, „nu te mai lăsa afară”.
Cu muci la nas, cu hainele ude și cu zăpadă în bocancii mai mari cu două numere (frate-miu era mult mai mare decât mine și eu purtam ce-i rămânea lui mic) intram in casă seara târziu, iar a doua zi o luam de la capăt.
Când am mai crescut, împreună cu ceilalți copii, am început să luăm troleibuzul 1 și să mergem până în capăt, în Livada Poștei. Acolo era un deal mult mai mare și distracția creștea și ea. Îmi amintesc că un prieten, care avea niște minischiuri din plastic, a fost singurul care a putut fugi atunci când a venit controlorul și ne-a prins fără bilet. Noi, cu săniile, n-am avut scăpare și am rămas in troleibuz. Am fost dați jos la capăt, unde de fapt trebuia să coborâm.
Văzând că nu au fost chiar răi cu noi controlorii, ne-am făcut curaj și am mers la autobuzul de Poiană. La vremea aceea, biletele pentru autobuzul de Poiană erau verificate la urcare, de doi controlori care stăteau in stație. Ne-am rugat să ne lase și pe noi să urcăm și o doamnă amabilă a fost de acord, cu condiția să așteptăm un autobuz care să nu fie așa plin.
Când unul dintre autobuze nu s-a umplut, doamna controlor ne-a făcut semn să urcăm. Mi-a rămas atât de bine în memorie acea doamnă încât o știu și acum, mai ales că am mai văzut-o de multe ori prin autobuze și într-o seară, la vreo 15 ani distanță, timp în care devenisem polițist rutier, am oprit o mașină, iar pe locul din dreapta am observat-o. La volan era soțul acesteia căruia i-am aplicat cu drag un drastic avertisment verbal pentru că nu avea luminile aprinse și se cam înserase.
Revenind la momentul primei urcări în Poiana Brașov, călătoria cu autobuzul mi s-a părut o adevărată excursie. Când am coborât nu îmi venea să cred ce derdeluș mare vedeam. Doar că și urcatul sănii era mai greu. Ne-am dat câteva ore cu sania și apoi am coborât tot pe sanie, pe Drumul Vechi, formând un trenuleț din sănii, cu picioarele periculos de îmbârligate printre tălpicile colegului din spate.
Au trecut anii cam la fel de repede cum treceau coborârile cu sania în viteză, am ajuns „pe salar” cum se spune și iată că am avut curiozitatea de a merge în Poiană, dar nu cu sania, ci la ski!
Mi-am cumpărat un echipament dintre cele mai ieftine și am plecat la ski. Un monitor nu-mi permiteam, așa că am zis să învăț singur. Și singur am învățat, dar cu deprinderi de care nici acum nu mai pot scăpa, așa că vă recomand un instructor dacă țineți să învățați să vă dați frumos și elegant. Eu arăt ca un tractor pe pârtie, dar pentru mine e important că pot coborî pe oriunde.
Acum doi ani, am zis dă avansez puțin și am mers cu Georgiana la ski în Austria. Ne-am tot uitat pe net și am ajuns la concluzia că Solden e varianta pentru noi. Ne-am pus echipamentele (eu tot cu ăla de mi-l luasem prima oară), haine de schimb, eu o valiză, Georgiana trei, și am plecat la drum. Luasem o cazare accesibilă, cu mic dejun inclus. Am zis că la prânz mai mâncăm pe pârtie, seara mai ieșim prin stațiune și ne descurcăm cu mâncatul.
Nu pot compara stațiunea Solden cu altele de talia ei, pentru că nu am fost în altele. Dar mi-e greu să cred că îți poți dori mai mult de la o stațiune de ski. Pârtii de vreo 140 de km în total, vreo 30 de instalații pe cablu, timp de așteptare zero. Și când zic zero nu exagerez cu nimic.
Mâncatul pe pârtii și seara prin stațiune nu prea ne-a priit. Să zicem că alimentele erau „hipercalorice”. Culmea e că o lege nescrisă face ca foamea să apară cu atât mai des cu cât prețurile sunt mai ridicate.
Așa că, anul ăsta ne-am șmecherit. Am plecat patru inși la drum, am luat cazare cu bucătărie, iar pe lângă haine și echipamente, am luat cu noi și mâncare și băuturi.
Cazarea pentru patru persoane a costat 850€ (cu tot cu taxel), într-un apartament foarte mare cu două camere, bucătărie cu toate cele necesare și o baie generoasă cu cadă.
Din apartament coboram la încăperea cu clăpari și skiuri, ne echipam, parcurgeam pe jos 20 de metri și eram pe pârtie.
Cartela de ski pentru 5 zile, pentru o persoană, a costat 235€, dar la câte instalații poți folosi, merită fiecare euro.
De pe pârtie ne-am mai luat câte un suc, am și mâncat de vreo două ori (cam 50€ o masă pentru două persoane), dar în general am avut tot ce ne-a trebuit de acasă.

De la Solden am plecat spre Polonia, pentru a vizita Auschwitz, o vizită pe care o recomand tuturor.
În concluzie, o vacanță la ski în Solden te costă cam 500€/persoană dacă ești econom. Plus motorina.
Cert e că te saturi de ski pentru tot sezonul și vei fi pe deplin mulțumit.