Ușa grajdului se deschise larg, lăsând să intre lumina puternică a soarelui, reflectată din zăpada mare de jumătate de metru. Pentru noi nu era ora mesei, nu știam de ce vine stăpânul la noi.

-Pe ăștia patru îi mai am. Dar după cei albi a zis că vine cineva cu o pensiune să-i cumpere. Dacă vreți, eu vă dau și unul alb și o să i-l dau băiatului cu pensiunea pe cel maro.

-Vaaai, ce drăguți sunt toți patru!!! Pot să îi mângâi? Mă mușcă?

-Nu, sunt cuminți.

Dintre toți, acelei fete frumoase cred că eu îi picasem cu tronc. Tot spre mine venea să mă mângâie. Eu eram cel maro.

-Cred că îl voi lua pe cel maro!

Pe loc, ochii mi s-au umezit de fericire. Urma ca în sfârșit să nu mai am un stăpân, ci o mămică.

Era o fată de o frumusețe rară, cu ochii migdalați și cu un chip care emana bunătate. Urma să am cea mai bună mămică din lume.

Era însoțită de soțul ei, un băiat cu privire cam dură, dar care părea și el încântat de mine, și de tatăl ei, un om cu o privire blajină în care se putea citi iubirea pentru animale.

Eram atât de fericit. Pe mine mă aleseseră. Urma să am o familie. Și ce familie!

În timp ce oamenii discutau, au fost întrerupți de un mieunat. Era Gastron, motanul fermei. Fata l-a luat imediat în brațe și a început să-l mângâie, confirmându-mi încă o dată că adoră animalele.

Eram pregătit să-mi iau la revedere de la cei trei frați ai mei, care, de când aflaseră că ei vor merge la pensiune și eu voi rămâne singur, râdeau de mine și spuneau că asta e din cauză că eu sunt maro, în timp ce ei sunt albi și mult mai frumoși.

Ușa grajdului s-a închis și Georgiana, pentru că așa o chema pe viitoarea mea mămică, a plecat cu soțul ei, Marian, și cu tatăl ei, însoțiți de stăpânul fermei. Urmau să facă actele de adopție.

-Ce bucuros sunt!!! Sunt atât de fericit!! O să am și eu o familie, nu voi mai rămâne singur! Iuhuuuu!

-Ha! Ce familie? Băiatul ăla avea o privire de parcă acum te-ar fi pus pe grătar.

-Știți ce cred eu? Că d-aia îl și cumpără, să-l bage la cuptor!

-Ha, ha, ha, ha!

-Nu-i adevărat! Ei vor fi părinții mei! Sunt sigur de asta. Acum se vor întoarce și mă vor lua cu ei. De aceea au venit cu mașina! Au venit să mă ia. Pe mine m-au ales!

În timp ce încercam să-mi conving frații răutăcioși că voi avea părinți, am auzit niște zgomote, așa că mi-am lungit gâtul și m-am uitat printr-o crăpătură a grajdului. Ușile mașinii se închiseseră. Georgiana pleca.

-Au plecat!! Fără mine!!!

-Ha, ha, ha! Noi când ți-am zis? Probabil nu s-au înțeles la bani. Sau au zis că până la urmă rămân la friptura de porc. Ha, ha, ha.

-Eu cred că nu au avut destui bani la ei și s-au dus la vreun bancomat. Se vor întoarce! Sunt sigur că mă vor lua cu ei.

Se întunecase bine de tot și eu încă eram cu ochii umezi, într-un colț al grajdului. Deși stătusem împreună toți patru în același grajd din Belgia, de unde ajunsesem la Arad, iar eu îi numeam frați, imposibil de altfel, deoarece o alpaca fată un singur pui odată, cele trei alpacale albe încă râdeau de mine.

-Noi o să fim la pensiune săptămâna viitoare. Cred că vor veni mereu copii la noi și ne vor răsfăța. Vom mânca numai bunătăți și vom avea cea mai bună lucernă din lume.

Eram atât de trist. Gândul îmi era numai la Georgiana. Cum oare de nu m-a mai dorit? Doar se uitase cu atâta drag la mine. De ce s-a răzgândit? Oare o să vină mâine după mine? Am adormit cu greu și am visat urât. Am visat că am fost luat de o familie care voia să mă gătească la grătar. M-am trezit de câteva ori în acea noapte. Dormeam singur într-un colț și îmi era frig. Dar mai tare decât frigul mă durea gândul că Georgiana nu mă luase cu ea.

De dimineață, frații mei au ieșit la joacă în zăpadă. Pe mine nu mă chemaseră. Oricum nu m-aș fi dus pentru că eram foarte supărat și numai de joacă nu îmi ardea.

Ziua a trecut foarte greu, mai ales că din când în când mă tot uitam la poartă, așteptând să o văd pe Georgiana intrând.

Nu a venit nici a doua zi. Îmi era deja clar că nu va mai veni. Mă entuziasmasem degeaba. Mai tresăream la auzul unei mașini, gândindu-mă că sunt ei.

Trecuse deja o săptămână de la vizita fetei.

Fiind iarnă, la ora cinci era deja întuneric. Iar noaptea pentru mine trecea cel mai greu.

M-am cuibărit bine în colțul meu și am adormit.

Am visat că eram acasă la Georgiana și că îi mâncam porumb din palmă. Mă mângâia după fiecare bob pe care îl înghițeam și îmi spunea că mă iubește și că nu voi mai fi niciodată singur. Am visat apoi că îmi făcuse o lesă și mă scotea la plimbare printr-un orășel cochet de munte, sub privirile nedumerite ale oamenilor. Eram în noua familie și eram foarte iubit.

Visul mi-a fost spulberat de zgomotul balamalelor vechi și ruginite de la ușa grajdului. M-am trezit brusc. La fel și frații mei.

-Ce caută stăpânul la ora asta în grajd?

-Cred că a venit după noi să ne ducă la pensiune. Tu o să rămâi aici singur.

Într-adevăr, stăpânul a luat, pe rând, cele trei alpacale albe și le-a băgat într-o remorcă mare, amenajată exact ca un grajd. Apoi s-a întors și m-a luat și pe mine.

-Ce noroc ai avut! Până la urmă te-au luat și pe tine cei de la pensiune. Noroc cu noi.

Eram cu gândul încă la visul pe care îl avusesem. La Georgiana. Dar măcar nu rămâneam singur. Avea să îmi placă si la pensiune până la urmă. Încercam să mă încurajez singur.

Remorca era foarte mare, cu paie pe jos și cu găleți cu apă. Alături de noi patru, mai era un pui de cerb lopătar, câteva rațe și două capre pitice. Dacă nu aș fi simțit fiecare curbă și frână, aș fi zis că sunt chiar într-un grajd. De fapt chiar era un grajd pe roți.

Se luminase bine deja și niciunul dintre noi nu dormea. Rațele erau bucuroase că vor merge în ograda unui crescător de păsări care le va folosi doar pentru expoziții. Cerbul avea să ajungă la o altă pensiune.

La un moment dat, remorca s-a oprit. Stăpânul s-a dat jos și l-am auzit vorbind.

-Salut! V-am adus animăluțul. Cum a fost la ski?

Apoi ușa remorcii s-a deschis și l-am auzit pe stăpân dând indicații.

-Stai tu la ușă, să nu iasă cerbul, iar eu urc și îl prind doar pe el.

Nici n-am avut timp să mă întreb pe cine vrea să prindă, că am și fost prins cu brațele pe sub burtică și ridicat. Nu m-am zbătut deloc. Știam că ajunsesem la pensiune, dar nu înțelegeam de ce mă dădea jos doar pe mine.

Remorca era parcată pe o străduță îngustă. De acolo, am intrat pe o poartă, am urcat un deal mic, în lătratul unui câine mare și negru care stătea într-un țarc, iar apoi am fost lăsat jos.

-Uaaaau, parcă a mai crescut puțin! Vaaai, cât e de frumos!

Nu îmi venea să cred. Oare încă visam? Mi se continua visul? Era vocea Georgianei! M-am întors și am dat de privirea ei. Mă mângâia pe cap și mă pupa pe ochi. Eram atât de fericit!!

Aveam o familie! Eram acasă!