Nu prea merg la cinema de fel. Sunt rare filmele care mă pot face să rezist mai mult de o oră într-un scaun fără să mă plictisesc, iar dacă acasă am opțiunea să închid televizorul, să iau o pauză sau să schimb filmul, la cinema mi-e rușine să mă ridic și să plec, devenind astfel un fel de prizonier al unei săli întunescoase în așteptarea trecerii greoaie a timpului pentru a putea să o întind de acolo.

Ora 18.55. Ne-am așezat de câteva minute pe scaunele noastre și așteptăm cu nerăbdare începerea filmului.
Filmul rulase în alte orașe și existau deja recenzii foarte bune, așa că așteptările noastre erau unele foarte mari.
În sala deja aproape plină încă intrau oameni.

La ora 19 fix, ora la care era anunțată începerea, încă intrau persoane în sală, lucru care mă irita.
La ora 19.10, o doamnă ia un microfon și urcă pe scenă pentru un cuvânt-înainte.
Apucă să spună „bună seara”, dar se oprește, concluzionând că mai e de așteptat puțin, în sală fiind forfotă cauzată de „punctualitatea” unora care încă mai veneau.

La 19.14 toată lumea e așezată pe scaune  și doamna își începe cuvântarea. Microfonul nu funcționează, sunetul iese neamplificat din difuzoare, diferența dintre a vorbi direct, fără microfon și a vorbi în microfon făcând-o doar niște mici sunete distorsionate și foarte deranjante.
I se spune că până în spate nu se mai aude nimic, așa că doamna ridică vocea, continuând să vorbească în microfonul „cu purici”.
Se face o scurtă prezentare, după care filmul începe.

Scena izbucnirii incendiului de la clubul „Colectiv” este cutremurătoare și nu îmi amintesc să o fi mai văzut vreodată în întregime la televizor. Cu un nod în gât, mă uit spre Georgiana și observ că are ochii umezi.
La vreo două scaune distanță, cuiva îi sună telefonul. Reușește cu greu să respingă apelul.
Filmul continuă și ne captivează.
Găsești multe motive de a părăsi țara urgent, dar și motive să rămâi și să contribui cu ceva, cât de mic, la schimbarea în bine a societății noastre profund bolnave.

Nu vă dau mai multe detalii despre film, vă spun doar că merită vizionat și că vă va răvăși gândurile.
Problema filmului însă este că, în opinia mea, se va rostogoli în aceeași bulă în care ne aflăm și că nu prea va schimba păreri. Deși nu știam multe dintre lucrurile văzute în film, nu pot spune că mi-a schimbat cu ceva părerea despre personaje.
În schimb, unul care se uită cu admirație la anumite posturi tv ar afla cum a fost mințit și manipulat și i s-ar schimba radical părerile.
Dar cum îl faci pe omul acela să se uite la film?
Aș băga mâna în foc că momentul apariției filmului va fi speculat de aceleași televiziuni de care vorbeam mai sus, pentru a încerca să-l compromită și să-l facă de hulit. Și va ajunge să fie hulit de oameni care nici măcar nu-l vor vedea, pentru că li se va imprima, cu grijă și cu mare talent de manipulator, ideea că filmul e o vrăjeală.
Din păcate nu e nicio vrăjeală în film, sunt prezentate fapte reale, scene neregizate și filmate chiar la momentul întâmplării lor.
Așadar, consider că e esențial ca acest film să fie vizionat de cei din afara bulei, pentru că altfel nu facem altceva decât să ne învârtim într-un cerc cu aria egală cu raza la pătrat.

La finalul filmului, echipa care l-a realizat a urcat pe scenă și a așteptat întrebări din public. Din nou, din păcate, microfonul a dat rateu. Există două microfoane, astfel că se renunță la cel pentru public și este înmânat echipei, fiind mai important să se audă tare răspunsul, urmând ca cei din public să-și folosească doar amplificatorul corzilor vocale pentru a pune întrebarea. Din păcate, nici cel de-al doilea microfon nu funcționează.
Până la urmă se vorbește liber, se repetă întrebările când acestea nu se aud și se reușește cumva un dialog.
La vreo două scaune distanță, aceluiași ins îi sună din nou telefonul și, indignat mai mult pe cel care probabil insista să dea de el decât pe propriu-i cap care nu l-a ajutat astfel încât să-și activeze modul silențios, omul nostru respinge apelul.
Întrebările sunt epuizate și sunt urmate de câteva minute bune de aplauze, semn că documentarul a fost unul foarte bun și că munca depusă pentru realizarea sa este foarte apreciată.
Unii sunt dezamăgiți de situația în care ne aflăm ca țară, alții sunt mai încrezători.
Unii cred că e mai bine să fugim, alții că trebuie să rămânem.
Cert e că documentarul de aproape două ore în care au fost prezentate putreziciuni ale societății i-a revoltat pe toți.
Chiar și pe cei care au intrat în sală după ora 19, și pe cei care au încasat bilete, fără să fie în stare să asigure un rahat de microfon funcțional, dar și pe nenea căruia îi suna telefonul în timpul filmului.