După vreo două ore de așteptare, echipați complet la vreo 25 de grade, mandatul a fost eliberat, astfel că acțiunea putea porni.
Intrarea trebuia făcută în viteză, existând riscul ca cele peste două kilograme de cocaină să ajungă în canalizare. Pentru că apartamentul era la parter și avea geamuri în spatele blocului, am parcat duba în față, am coborât urgent cu berbecul, iar alți colegi au alergat în spate, în cazul în care suspecții ar fi încercat să sară pe geam.


După somația legală și refuzul persoanelor de a deschide, la a treia lovitură de berbec ușa a cedat cu tot cu toc, iar în fix 12 secunde de la intrare, suspecții erau în poziția culcat, încătușați.
Apartamentul fiind acum sigur, am ieșit pe balconul din spatele blocului pentru a-mi anunța colegii care așteptau acolo că totul e ok și că pot intra și ei.
Doar că ai mei colegi erau ocupați cu persoanele din apartamentul de lângă, persoane care la auzul veștii „Poliția, deschide ușa!”, crezând că la ușa lor s-a auzit, erau buluc pe balcon, pregătiți să sară. Normal că și colegii mei au crezut că ei sunt cei vizați.


Le-am zis că nu avem treabă cu ei, dar i-am întrebat râzând ce le apasă sufletele de au vrut să sară pe geam. Mi-au zis doar că „s-au spăriet”.