Când a venit invitația celor de la IPJ Harghita de a participa la stagiul de pregătire alături de alte șapte Servicii pentru Acțiuni Speciale din țară, PPU Slovacia și Brigada de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” din Republica Moldova, am știut de când am citit-o că îmi doresc să merg, doar că mi-a atras atenția faptul că în acea invitație scria ca fiecare județ dintre cele invitate să trimită doi polițiști „cu experiență”.
Sunt genul de om care își cunoaște exact locul atât în societate ca persoană cât și din punct de vedere profesional. Nu mă consider deloc un începător, ba chiar pot spune că în cei aproape trei ani de când sunt la SAS am evoluat foarte mult profesional, dar nici nu eram sigur ce înseamnă acea „experiență” la care se făcea referire în invitație. Pentru că sunt conștient că mai am multe de învățat în această meserie, care este una mult mai complexă decât se vede din afară.
Așa că l-am sunat pe șeful meu și i-am spus că aș vrea să merg, dar nu știu dacă mă încadrez ca experiență, iar el mi-a dat asigurări că voi face față stagiului și chiar se bucură că vreau să merg pentru că așa mă vor cunoaște personal și colegi din țară care și-au format păreri despre mine doar din auzite.
Ajuns la Miercurea Ciuc, am fost abordați de un coleg de acolo, foarte amabil, care a stat cu noi de vorbă și s-a asigurat că ne-am cazat și totul e în regulă. Am mai stat la discuții cu el și mi-a plăcut foarte mult, modest și cu mult bun simț. Eram apoi curios să-l cunosc și pe șeful SAS Harghita pentru a vedea dacă colegii de acolo sunt la fel de norocoși ca cei de la Brașov, noi având un șef cu care mă pot mândri pe oriunde merg și despre care am mai scris într-o postare cu ceva timp în urmă.
În prima zi i-am cunoscut și pe oaspeții din Slovacia și Republica Moldova.
Fizic arătau a polițiști din forțe speciale cu toții, iar la exercițiile cu arme s-a văzut că au foarte mult antrenament. M-a impresionat mult șeful băieților din Slovacia, un bărbat la vreo doi metri înălțime și cred că ceva peste 100 de kg, dar atletic. Un om cu prestanță și foarte impunător, profesionist desăvârșit.
Au venit fără aere de superioritate și ne-au spus din capul locului că ne vor arăta cum lucrează ei, iar noi putem prelua ce credem că ni se potrivește, fără a avea pretenția că ei dețin adevărul absolut.
În prima zi de tragere l-am cunoscut și pe șeful SAS Harghita. Îl cunoscusem de fapt fără să știu, încă din prima zi, era chiar cel care ne întâmpinase și cu care stătusem de vorbă la momentul cazării. Un om foarte fain, modest și foarte muncitor, ținând cont că el s-a ocupat de organizare.
Șeful IPJ Harghita a avut și dumnealui un rol important în organizare, a și fost prezent acolo și mi s-a părut foarte ok, deschis și cu o mentalitate modernă. Totuși e posibil să mă înșel, dar eu așa l-am perceput din cât am avut ocazia să discut cu dumnealui.
Puțini știu, dar la SAS Harghita există un polițist cu totul excepțional. Și când spun excepțional, nu exagerez cu absolut nimic. Ar putea oricând să instruiască forțe speciale de poliție din Europa și din lume. Ba chiar m-am întrebat de ce o sta aici pe un salariu pe care l-ar putea câștiga într-o singură zi instruind pe alții. Cred că stă tot din pasiune.
Ca să trec și la părțile negative, cu riscul să nu mai pup vreodată vreun stagiu, am constatat că suntem destul de departe de alții ca dotări.
Doar că diferența asta nu s-a văzut și nici nu prea se vede, deoarece în meseria asta, odată intrat, dacă o faci cu pasiune, devii oarecum obsedat de ea, așa că, la fel ca orice pasiune, devine una foarte costisitoare. Toți colegii români aveam echipament cam la fel sau chiar mai bun decât ceilalți.
Diferența e că noi le aveam pentru că le-am cumpărat noi, în timp ce lor le sunt asigurate de stat. Cele 4000 de cartușe pe care le trag ei într-o lună, noi le tragem probabil în câțiva ani.
În afară de bluză, pantaloni, ghete și vestă, tot echipamentul e cumpărat de mine. Vorbesc aici de curea, centură, toc de pistol, platformă pentru toc, porturi de încărcătoare, ochelari, căști antifonice, curea pentru armă etc. La un calcul în mare, am cheltuit peste 5000 de euro de când sunt la SAS pentru a-mi cumpăra echipamente și diferite lucruri necesare pentru antrenament. După cum spuneam, am făcut-o din pasiune. Asta fără să pun ședințele de tragere în poligoane private.
Ar fi interesant și amuzant să postez o fotografie în care să apar strict cu echipamentul primit de la Poliție.
Mi-ar cădea pantalonii pentru că nu aș avea curea. Pistolul ar trebui să-l țin într-un toc standard de Glock, toc care poate fi folosit doar pentru transport, în niciun caz în misiuni. Portul de încărcătoare pentru arma principală ar putea purta inițialele cuiva care a făcut armata prin anii 70 și nici nu aș avea unde să-l țin.
Cureaua pentru armă arată și ea ca din Primul Război Mondial și mi-ar fi fost rușine să apar cu așa ceva. Căștile mele antifonice sunt printre puținele lucruri în care nu am investit, așa că m-am dus cu unele cumpărate de mine cu vreo 15 lei din Dedeman. Erau colegi români care aveau unele performante, electronice, la fel cum aveau ceilalți, care costă câteva sute de lei. Cumpărate de ei, desigur. Probabil că-mi voi comanda și eu.
La fel și ochelarii, unii ok cu protecție balistică sunt câteva sute de lei. Nici căști, nici ochelari, nu am primit vreodată. Interesant e că în poligon e interzis fără căști și ochelari.
Pistolul mitralieră de calibru 7.62 mm, cel despre care mulți au comentat că e o praștie și că e foarte vechi e o armă excelentă. Dar în niciun caz pentru specificul muncii noastre. Arma aia face ravagii, e extrem de puternică și trebuie să fii inconștient să tragi cu ea în mediul urban. Poate doar dacă te uiți la filme cu pac pac și vezi cum unul răstoarnă o masă de lemn și stă liniștit la adăpostul ei, ferit de gloanțe. Sunt doar filme. Glonțul tras cu un AK47 trece cu ușurință prin pereți și are un efect omorâtor la distanțe de peste un kilometru.
Mă gândesc că e și vina noastră că i-am învățat cam prost pe cei care își bat joc de instituția asta, cumpărându-ne mereu echipamente din banii noștri. Sper să citească textul ăsta și cei care sunt tare mândri de noi după o misiune reușită și care scot placa cu „vom trimite un control” după o misiune eșuată.
Ar trebui să vă fie mare rușine că nu sunteți în stare să echipați corespunzător niște polițiști de la care aveți însă pretenții mari și împotriva cărora inverșunați populația dând exemple de câteva excepții de putori pensionate la 40 de ani cu pensii nesimțite.
Ca o concluzie, stagiul a fost foarte fain și benefic, sper să mai am ocazia să particip la astfel de schimburi de experiență, asta dacă nu se vor agita vreunii și vor întreba „cine naiba l-a trimis pe Godină acolo?”
Între timp am să-mi comand niște ochelari faini și niște căști electronice, să nu mă mai duc cu ochelari buni de tăiat cu flexul și căști de dat găuri cu bormașina.
Lasă un răspuns