Georgiana se plângea într-o zi că blugii ei erau mult micșorați după ce i-a scos din uscătorul de rufe. I-am zis că dacă vrea, îi iau o scândură pe care să o pună pe cadă. M-a întrebat pentru ce și atunci mi-am dat seama că nu a prins vremea scândurilor de prin băi. Cred că nu exista baie în care, pe cadă, să nu fie cel puțin o scândură pusă pe lungime. Spun cel puțin una pentru că de cele mai multe ori mai exista una pusă pe lățime. Pe scândura mică stăteau, ca pe o etajeră, un cub mare de săpun de casă și o perie de lemn aspră. Ziua de spălat blugii era bine stabilită, nu-i spălai toată ziua bună ziua. Când luai decizia, luai blugii și le întindeai un crac pe scândură. Apoi conectai cu forța furtunul de la mașina de spălat, mașină care de cele mai multe ori nu funcționa, și îi înmuiai. Apoi dădeai cu săpunul care aluneca frumos pe crac, dintr-o parte în alta a scânduri. După ce luceau de săpun, luai peria și te apucai de frecat. Era satisfăcștor să vezi cum ieșea murdăria din ei. Clăteai apoi cu furtunul și reluai operațiunea cu celălalt crac. Apropo de furtun, pe ăla îl apucai cu mari emoții pentru că amintirile corecțiilor primite de la unul din părinți cu ajutorul lui erau încă proaspete. La final, dacă aveai un frate sau o soră, strigai așa: hai, te rog să mă ajuți să storc blugii. Cu multă forță îi răsuceai și curgea apa șiroaie. Făceai asta până nu mai picura deloc. Apoi îi întindeai pe sârmă și știai că în două-trei zile vor fi uscați. Iarna îi luai de pe sârmă ca tabla. Dar măcar nu rămâneau mici, ca acum, când avem de unde alege fel și fel de mașini de spălat, uscătoare și alte utilaje.