În școala de poliție, la ora de Instrucția tragerii, aveam un profesor foarte milităros și exigent.
Când aveam tragere, ora începea în fața poligonului cu câteva întrebări teoretice. Dacă te nimerea să te întrebe chiar pe tine și nu știai, nu mai intrai în poligon.

La o tragere într-un poligon de pe Muscel, un deal de lângă Câmpina, trebuia să tragem cu pistolul mitralieră. În școală trăgeam cu arma asta doar din poziția culcat pe foaia de cort și cu țeava pe un crăcan, de la 50 sau 100 de metri, nu mai știu sigur.
După ce terminau toți tragerea, ne dădea comanda „Încetați, descărcați!”, iar apoi „La ținte!”.

Ajunși la ținte, trebuia să numeri rapid loviturile din țintă și să calculezi punctajul. Spun că trebuia să faci asta rapid pentru că profesorul venea și el mai încet, iar când ajungea în dreptul tău, trebuia să iei poziția drept și să raportezi cu următoarea formulă: „Domnule comisar șef, sunt elevul Popescu, am loviț ținta cu 8 gloanțe și am obținut 40 de puncte!” El își nota asta pe un carnețel.

Am alergat la țintă pentru a avea timp să calculez, am numărat loviturile și am calculat punctele. Ajuns profesorul în fața mea, i-am raportat:
„Domnule comisar șef, sunt elev Godină, am lovit ținta cu 10 gloanțe și am obținut un…” Mi-am dat seama rapid că mă încurcasem cu acel „un” care nu făcea parte din formula de raport, dar m-am redresat rapid și am continuat, schimbând puțin cuvintele. „Am obținut un punctaj de…”
„Ai obținut un rahat! Fraților, nu sunteți în stare să țineți minte o frază? V-am zis-o de o mie de ori, trebuie să o spuneți exact cu aceleași cuvinte: „Domnule comisar șef, sunt elevul cutare, am lovit ținta cu 10, sau 5 sau 7 sau câte gloanțe or fi și am obținut 50 de puncte sau câte or fi. Haide, repetă!”

Deja uitasem calculele pe care le făcusem, așa că am zis să fac o glumiță. Am luat poziția de drepți și am raportat:
„Domnule comisar șef, sunt elevul Godină, am lovit ținta cu 10, sau 5 sau 7 sau câte gloanțe or fi și am obținut 50 de ouncte sau câte or fi!”
Am încasat o notă de 2 și am ajuns în școală supărat, neînțelegând de ce conta așa mult să țin minte pe de rost o formulă de raportare.

Am înțeles, peste ani, că nu formula aia era importantă, ci felul în care ești în stare să îți ții în frâu emoțiile, adrenalina și să rămâi calm în situații de stres. La SAS, avem trageri după efort, când creierul nu mai e foarte bine oxigenat, iar la începutul tragerii ni se dau datele unei persoane, nume, prenume, adresă. La finalul antrenamentului și tragerii trebuie să spui acele date. Nu le mai uit!
Pe domnul profesor din școală îl am acum în lista de prieteni. Recunosc că multe înjurături aveam în gând la vremea aia, dar acum îi mulțumesc!