Tocmai am terminat un tur de Moș Nicolae pe itinerarul Brașov-Sânpetru-Ghimbav-Codlea-Brașov.
Am vizitat câteva familii nevoiașe cu copii, cărora le-am dus 25 de punguțe cu dulciuri și câte o jucărie.
Acum am ajuns acasă, am citit comentariile și simt nevoia să reiau o explicație.
Observ că mulți îmi spun că binele se face în liniște, discret, fără să te lauzi cu asta.
Sunt parțial de acord cu asta.

De obicei mediatizez astfel de fapte atunci când vă solicit ajutorul, adică atunci când e vorba de sume mari de bani sau de mobilizarea multor oameni.
De data asta nu a fost cazul. Cele 25 de pachete le-am făcut din banii mei și, ca să nu credeți că am luat cine știe ce, vă pot spune că m-au costat puțin peste 1000 de lei și câteva ore din timpul meu. O pereche de papuci de casă au fost plătiți de o doamnă pe care nu o cunosc și căreia îi mulțumesc pe această cale.

Puteam face asta discret, așa e, dar din păcate nu am ajuns la nivelul ăla. Sunt încă la nivelul acela de ipocrizie în care fac astfel de fapte ca să îmi fac și mie un bine. Binele acela constă în starea pe care mi-o dă bucuria copiilor care au primit acele cadouri. Prin ei mă văd pe mine mic, atunci când Moș Nicolae era prea sărac ca să vină în fiecare an la mine și la cei patru frați ai mei, iar atunci când venea, eram extrem de fericit. Spre deosebire de noi, adulții, copiii pot fi făcuți fericiți prin lucruri mult mai simple. Decojirea unei portocale și împrăștierea mirosului în casă e motiv de fericire pentru un copil care nu știe cum să ai în casă un coș plin cu portocale, din care câteva mucegăite de timp.

Nu sunt ironic când spun că sunt egoist. Sunt egoist pentru că, așa cum spuneam mai sus, încă fac lucruri d-astea și pentru a-mi hrăni mie sufletul, deci nu o fac total dezinteresat.
Cunosc oameni care fac astfel de fapte fără să spună nimănui și îi apreciez pentru asta. Sunt extrem de rari.

Pe de altă parte, cei care au comentat că nu trebuie să mă laud public cu așa ceva sunt exact cei care ar comenta că niciodată nu am oferit ceva unor copii săraci.
Adică dacă dai, de ce dai, dacă nu dai, de ce nu dai?
Și sunt convins că nu și-ar rupe în veci 1000 de lei din salariul lor pentru a cumpăra ceva pentru niște copii. Iar dacă vă gândiți că mă dau afară banii din casă, vă înșelați. O mie de lei e un efort destul de mare pentru mine.
Cu atât mai mult cu cât mi s-a aprins martorul de filtru de particule din bord și luni mă duc la service cu inima cât un purice. 🤣