„-V-am oprit pentru că ați trecut pe roșu.
-Da, știu. Am văzut. Îmi pare rău.

……………..

-Aveți aici procesul-verbal și dovada înlocuitoare a permisului de conducere. Obiecțiuni aveți de făcut?
-Nu am. Chiar am greșit, iar dumneavoastră v-ați făcut doar datoria. Dați-mi să semnez.
-Semnati aici și aici. O zi bună și pe viitor să fiți mai atent.
-O zi bună și dumneavoastră!”

Eeee…cum sună? Fain, nu? În cei aproape 12 ani de poliție rutieră, am întâlnit situația de mai sus de vreo trei ori, din care o dată dialogul s-a purtat în engleză pentru că soferul nu era român.

În rest, după ce îi rețineam permisul de conducere unui șofer, acesta începea să facă circ. Refuza să semneze procesul-verbal, fără să știe că asta nu va face decât ca în loc să primească procesul-verbal pe loc, îl va primi prin poștă.

La vreo lună sau chiar mai mult după asta, ajungeam la birou și primeam contestația făcută de șofer pentru a face un raport pentru instanță. Cred că am făcut câteva sute de astfel de rapoarte.

Cam la 8 permise din 10 reținute trebuia să fac raport pentru că șoferul făcuse contestație.

Unii alegeau să scrie în contestație scurt și la obiect că nu se fac vinovați de fapta imputată și cereau admiterea plângerii, fără să dea prea multe detalii, rezumându-se la a spune că era galben, nu roșu, că nu avea 103, ci 99, că pietonul nu călcase de fapt pe trecerea de pietoni etc.

Cred că făceau asta doar pentru a-și prelungi perioada în care aveau voie să conducă, dat fiind faptul că primeau permisul înapoi până la rămânerea definitivă a hotărârii instanței, lucru ce dura chiar și un an sau mai mult.

Nu mă deranja să scriu un raport și înțelegeam că omul are acest drept de a contesta, deși consideram că e oarecum imoral să contești o faptă pe care știi în mod clar că ai comis-o.

Cei despre care am scris mai sus erau cei mai puțini.
Cei mai mulți erau cei ale căror contestații le citeam și mă cruceam. Mereu ziceam că am dat de cel mai mincinos, dar la scurt timp aveam ocazia să dau de altul și mai mincinos.

Îmi aduc aminte cum relata un șofer, pe care îl amendasem pentru depășirea vitezei, despre cum i-am observat detectorul radar în parbriz și l-am întrebat ce marcă e. Mi-a zis marca și eu i-am replicat: „aaa…te poți pi*a pe el, noi avem radare șmechere care nu mai pot fi detectate de aparatul ăsta al tău de trei lei.”

Oricât de calm ai fi, când citești așa ceva te ia o stare de nervi și te întrebi cum poate fi un om atât de lipsit de scrupule încât să inventeze așa ceva. Sau cel putin mă lua, până când au ajuns să mă amuze.

Alții nu se mulțumeau doar să mintă într-o contestație și formulau și o plângere penală împotriva ta, pentru diverse infracțiuni închipuite.

Așa am devenit și eu un penal, așa cum zicea azi o tanti de prin fața „Secției” despre Kovesi și despre „Dimărman”.

Săraca tanti…dat fiind faptul că avea „gardul” rupt arăta că nu prea a găsit întrebuințarea pastei de dinți, dar, cumva, știe ea ce înseamnă să facă cineva o plângere penală împotriva ta, știe ce e urmărirea penală „in rem” și „in personam”, camera preliminară, judecata și executarea hotărârii judecătorești definitive.

Astfel, în anii petrecuți la Poliția Rutieră, am adunat un teanc de plângeri penale și un teanc cu tot atâtea clasări. Sunt sigur că tanti de care vorbeam mai sus știe clar ce înseamnă clasare.

Dacă nu știe, am să-i explic pe înțelesul dumneaei: tanti, pentru că stă în firea omului să nu prea își asume ce a făcut, pentru că îi dădeam amendă, îi luam permisul sau îi făceam un dosar penal, omul simțea nevoia să îmi facă cumva rău. Să se răzbune. Așa cum voi, babele rele, sărace cu duhul și lipsite de educație, blestemați sau puneți lumânări ori acatiste cuiva pe care vreți să vă răzbunați din fel și fel de motive.

Lăsând-o pe mamaie cu Dimărmans al ei, dacă eu, un banal polițist rutier care dădeam amenzi, luam permise sau, cel mai grav pentru șoferi, întocmeam dosare penale pentru fapte pentru care, în general, se dădeau condamnări cu suspendare, deși au fost și multe cazuri în care au primit cu executare, am avut

peste 15 plângeri penale sau dosare penale (ca să le zic ca în popor), oare la ce s-ar putea aștepta șeful DNA, care în niciun caz nu dădea amenzi la lipsa centurii?

Chiar, îmi amintesc că odată am sancționat contravențional un șofer, a făcut contestație, a pierdut, a făcut apel, iar a pierdut, după care mi-a făcut plângere penală mie, judecătorului din prima instanță, judecătorilor din apel și, desigur, grefierei. Uite cum încă cinci judecători dintr-un foc au umflat rândurile magistraților cu dosare penale.

Trecând prin atâtea și văzând atâtea, mă lasă rece când aud că un condamnat a făcut o plângere penală împotriva unui magistrat, la fel cum mă lasă rece să aud că sunt mii de dosare penale cu magistrați.
Dar no…poate nu-s eu așa lucid ca doamna aceea de-l cunoaște pe „Dimărmanu'”.