Zilele trecute m-am întâlnit cu un amic pe care nu îl văzusem de mult.

„-Salut, Marian, felicitări pentru carte, am fost printre primii care am comandat-o, mi-a plăcut tare.

-Mulțumesc! Ți-a plăcut capitolul cu baba aia care la 80 de ani s-a cocoțat în vârful nucului şi a început să îl scuture de a spart parbrizele câtorva maşini parcate?
-Daaaa, mamă cât am râs la ăla!
-Bun tare! Ai văzut că în capitolul în care am scris de tine, te-am pus într-o lumină tare bună.
-Da, mersi fain, chiar mi-a plăcut.”

Omul apare în carte la fel ca baba de 80 de ani care bătea nucul din vârful lui. Adică deloc.

Am plecat uşor satisfăcut că l-am prins cu minciuna, dar dezamăgit în acelaşi timp de fățărnicia unora, mai ales că nu e un caz singular. Aş putea scrie încă o carte doar cu tot ce mi s-a întâmplat de când am scris-o pe prima.
Mă amuz totuşi că, auzind că apare şi el în carte, sunt convins că s-a dus direct să o cumpere.
:)))