Nu ai cum să știi mare lucru despre ceea ce presupune o meserie până nu o practici măcar câțiva ani.
Îți poți doar imagina cât e de greu să fii șofer de camion, dar nu vei simți pe pielea ta până nu vei face chiar tu asta.
Te poți pune în locul unui miner pentru câteva clipe, iar imaginația te va ajuta să înțelegi că e o meseria foarte grea, însă nu vei ști niciodată cum e cu adevărat.
Îți poți imagina toate meseriile din lume, de la măturător, femeie de serviciu la inginer, medic, profesor etc dar niciodată nu ai să știi cum sunt ele cu adevărat dacă nu le vei practica.
Meseria de polițist mi se pare una dintre cele mai complexe și una dintre cele mai eronat înțelese de oamenii care nu o practică, deoarece imaginea acestei profesii este dată aproape întotdeauna de exemplele negative din rândurile polițiștilor.

E greu spre imposibil să faci pe cineva să înțeleagă cum e să fii polițist. Cel mai ușor înțeleg soțiile/soții polițiștilor, dar nici aceștia nu știu totul.
Faptul că unii ajung polițiști după doi ani la Câmpina, trei ani la Academie sau încadrați direct și urmând doar un curs de trei luni mi se pare destul de irelevant. Meseria de polițist e una care nu s-ar putea învăța în școală nici dacă s-ar face cursuri de 5 ani. O bază teoretică și o uniformă sunt singurele lucruri cu care ieși din școală. Apoi, strada e cea care te învață. Sutele de situații în care ești pus, miile de oameni cu care iei contact, locurile pe care le vezi și pe care înainte nici măcar nu ți le puteai imagina, sunt ingredientele care îți vor dezvolta simțurile și te vor forma ca polițist.

De trei ani, de când lucrez la SAS, persoanele pe care le-am vizitat la domiciliu sau pe care le-am „săltat” din trafic erau autori de tâlhării, furturi din locuințe, omoruri, violuri, vătămări corporale grave, tentative de omor, traficanți de droguri, falsificatori de monedă, bolnavi psihic baricadați etc. Cu toate astea, trebuie să ne facem în continuare meseria acceptând faptul că unii ne consideră cei care amendează bătrânele care vând pătrunjel, deși știm că nu e așa.
De cazul petrecut cu puțin timp în urmă într-o localitate de lângă Brașov, unde un părinte s-a baricadat în casă înarmat cu un cuțit amenințând că-și va ucide concubinul și bebelușul și unde s-a negociat vreo 10 ore până s-a intrat în forță iar ostaticii au fost salvați fără nicio zgârietură nu prea se știe. A apărut la știri, dar a trecut neobservat.

Oamenii nu sunt deloc de condamnat că ne etichetează după cazuri terminate prost, cum au fost cele de la Caracal sau la Onești.
Noi trebuie să ne facem treaba cât mai bine, în continuare, asumându-ne în totalitate imaginea pe care o avem în fața oamenilor, chiar dacă de multe ori e nedreaptă, și să încercăm să o îmbunătățim prin fapte.
Astăzi e ziua Poliției Române.
La mulți ani, polițiști români!