Observ că ideea despre o eventuală ordonanță privind amnistia și grațierea, care a apărut în seara asta în spațiul public, i-a revoltat pe foarte mulți, fiind indignați de faptul că oameni politici vor scăpa de dosare și de condamnări.

Eu, ca polițist, vă pot spune că în cazul unei astfel de ordonanțe, acei oameni politici scăpați ar fi cea mai mică problemă din toată povestea asta.

Problema majoră a României va fi reprezentată de miile de deținuți eliberați din penintenciare. Eu nu cred că aceștia se vor apuca să-și caute de muncă, iar statisticile privind procentajul de recidivă îmi dau dreptate. Unde mai pui că multora le e mai bine acolo, mai ales în toiul iernii, și vor face tot ce e necesar pentru a se întoarce la păpică și căldurică moca.

Infractorilor care sunt acum în libertate și dau de furcă polițiștilor aflați și așa în deficit de personal, li se va alătura un val imens de infractori proaspăt eliberați.
Să vedeți apoi siguranță pe străzi în România.
Știu deja cum vor arăta jurnalele de știri și am curaj să pun pariu că aproape zilnic va fi minimum o știre cu o infracțiune comisă de un proaspăt eliberat.