Observ cu cât de multă satisfacție mă etichetează unii atunci când vreun polițist sau mai mulți apar în vreo știre negativă.
„Eee, ia zi, bă, Godină, hai, ia să te vedem! Ce zici de ăștia?”
Astăzi ma refer la cazul de la Buzău cu omul care a fost agresat în mașină de față cu doi polițiști, video în care am fost etichetat de zeci de ori.
Păi ce să zic? Mă gândesc în seara asta și mâine voi lua măsuri drastice. Voi dispune ca toți polițiștii să respecte programul de pregătire fizică și de tactică polițienească, verificând dacă toți polițiștii au habar de ce au atârnate atâtea ustensile pe centura aia. De asemenea, voi școlariza mai mulți polițiști și mai mult de trei luni, astfel încât să nu mai fie nevoie ca o singură patrulă, de multe ori formată dintr-o fată abia ieșită din școală și un polițist mai vechi, să acționeze singuri pe raza a opt comune.
Apoi voi lăsa treaba care ține de poliție și voi depune un proiect de lege care să înăsprească pedepsele pentru astfel de faptez astfel încât să le mai dispară unora din tupeul de a comite agresiuni, ba chiar de față cu poliția. Apoi, tot eu, voi promulga legea.
Voi reveni apoi la poliție și voi renunța la pantalonii la dungă și cămășuțele elegante la preț de brand faimos.
Eventual să-mi spuneți dacă mai aveți ceva idei, acum cât sunt pus pe treabă.
Nu de alta, dar s-ar putea să-mi amintesc rapid că-s doar un agent de poliție care poate doar privi cu amărăciune la imaginile din spațiul public.
În altă ordine de idei, una-i Instagramul, alta-i strada.
P.S. băieții nervoși au fost încătușați de mascați. Într-o țară cu legi adevărate, nervoșii ăia nu ar fi avut curaj să miște un deget de față cu poliția, fiind conștienți că-i așteaptă pârnaia. La noi sunt liberi, căci „nu prezintă pericol”.
Lasă un răspuns