Pentru operația copilului era nevoie de suma de 42500 de euro. Atât de mulți oameni au donat, încât suma strânsă a fost mult mai mare, astfel că surplusul de bani a rămas în conturile fundației, urmând a fi folosit pentru alte cazuri.

Într-o zi, primesc un mesaj în care părintele copilului mi se plânge că el n-are niciun ban, că nu a primit nici un pachet de biscuiți măcar.

Îi scriu pe Facebook directorului fundației, pe care nu-l cunoșteam, dar care lăsase un comentariu în care îmi mulțumea pentru implicare. Aflu că fetița fusese operată în Turcia, fundația plătise costul operației precum și al tratamentului post operatoriu. De asemenea erau asigurate cazarea și masa părinților, translator etc. Condițiile de cazare erau asemănătoare unui hotel de câteva stele bune.

Tatăl fetiței, transformat între timp în medic oncolog, a luat decizia să plece din Turcia fără să continue tratamentul, așa că l-a sunat pe directorul fundației și i-a cerut să-i cumpere bilete de avion. În zadar a încercat să-l convingă să rămână acolo. Ajuns în România cu avionul până la București și apoi cu trenul până în cel mai nordic punct al României, omul îmi scrie că n-are niciun ban și că a luat bilete de tren cu bani împrumutați.
Am rămas mască să aflu că a plecat din Turcia unde avea toate condițiile pentru a se întoarce acasă fără să termine tratamentul.

În altă zi îmi scrie să-mi spună că directorul fundației nu vrea să-i arate factura eliberată de spitalul din Turcia și că el nu mai poate dormi noapte de grija că ar putea fi pus el la plată. Îi cer eu directorului fundației și îmi arată transferul bancar din care reieșea că plata fusese efectuată. L-am asigurat pe om să stea liniștit însă acesta insista că plata nu fusese făcută și că lui nu-i spusese nimeni câți bani s-au strâns exact. Insistând pe partea cu banii, am dedus clar că omul nu mai putea dormi de fapt de grija faptului că nu primește el în mână banii rămași în plus, bani care în mod clar sunt redirecționați către alte cazuri.

Cu toate astea, deși plecase din Turcia, i se spune că orice cheltuieli legate de tratamentul fetiței îi vor fi decontate, dar numai în baza unor acte justificative (bonuri, facturi etc).
Într-o alta zi, omul care plângea la telefon imediat după operația reușită, îmi scrie că își retrage mulțumirile și că ar trebui să-mi  mulțumească mie și celor care au donat, directorul fundației pentru că “l-am umplut de bani”.
Nu prea îmi venea să cred ce citesc, dar m-am gândit că omul e sărac cu duhul și mi-am propus să nu ma enervez.

Zilele trecute l-am întrebat cum e fetița, știind că nu a continuat niciun fel de tratament. Îmi spune că e bine și că îi face analize periodic, dar tratament nu face.

Mă întreabă din nou dacă știu ce sumă s-a strâns în total. Îi răspund că nu știu, dar știu că i s-a plătit costul operației și al tratamentului și îl întreb de ce tot întreabă de bani.

Îmi spune că atunci când l-am sunat să-l întreb dacă pot posta despre cazul fetiței (da, tot eu i-am cerut lui acordul) era debusolat, dar că acum, “nu mai ține vrăjeala cu el. Dacă atunci “mi-a facut jocul”, acum nu-mi mai merge. I-am pus fiicei lui o pancartă de gât, chiar de ziua ei și am pus-o ca la cerșit, la fel cum fac traficanții de carne vie. Asta deși nu aveam eu nicio legătură cu acea poză. Îmi repetă că el n-a văzut niciun ban și că normal că vrea bani pentru că nici el și nici soția lui nu lucrează. Când mi-a scris asta, eu eram la serviciu, la vreo două sute de kilometri de casă, chemat la muncă din timpul liber, așteptând cam de vreo 9 ore într-o dubă prinderea unor tâlhari. Iar omul ăsta îmi scria că nici el și nici nevastă-sa nu lucrează și că vor bani.

N-am mai rezistat și i-am zis că e nemernic și nesimțit și că ar trebui să meargă la muncă, așa cum face orice om ca să își câștige existența. După ce i-am dat replica asta, mi-a zis că el nu permite unui dobitoc ca mine să-i spună că e nesimțit.

Ce mai plângea el la telefon, cum îmi mai mulțumea…iar acum, nu-mi venea să cred ce citeam. I-am arătat o poză cu sms ul trimis de mine pentru a dona pentru operația fiicei lui și mi-a spus să-i dau un cont ca să-mi dea 2 euro înapoi.

În legătură cu cei care ați donat, omul vă transimte că își retrage mulțumirile și că ar trebui să vă mulțumească directorul fundației pe care l-ați îmbogățit. Și eu, normal.
Eu vă mulțumesc!