Atunci când țin o dietă, cel mai greu îmi e să mă abțin de la dulciuri, dar cumva reușesc. În schimb, mi-e aproape imposibil să renunț la brânzeturi, așa că ajung destul de des în piața de la Dacia, acolo unde țăranii au un spațiu special amenajat pentru brânzeturi.
Coborând pe Bulevardul Gării, am observat pe sensul celălalt un echipaj de poliție care acționau cu un pistol radar.
Nu m-a atins niciun sentiment de dor, nici de postura de polițist cu radar care aplică amenzi, nici de cea de contravenient care primește amendă pentru depășirea vitezei, deși cunosc ambele posturi, (am și dat, am și luat) iar ambele mi se par incomode.
Într-o postură incomodă am ajuns totuși în piața de brânzeturi. Fiind printre puținii clienți de la acea oră, de cum am trecut pragul acelui „acvariu” cu brânză, am fost asaltat de voci venind din toate direcțiile. „Poftiți, cu ce vă servim, haideți să gustați”. Produsele sunt cam la fel, cel puțin pentru mine, bărbat la cumpărături, așa că nu-mi rămâne decât să mă gândesc cum să aleg de data asta. De la bătrânica din colț am cumpărat data trecută, o alesesem pe criteriul vârstei. Doamna din față vorbește la telefon, am scăpat de ea. O altă doamnă a tăiat deja un colț de brânză și îl ține pe cuțitul îndreptat spre mine de parcă vrea să mă împungă. „Gustați, gustați”! Nu gust. Cu atât mai mult cu cât nu are nici mască.
Le ignor pe cele mai insistente și mă îndrept spre o femeie care stătea cuminte pe un scăunel din lemn cam șubred. Se așterne liniștea, iar vânzătoarele resemnate așteaptă următorul client pe care să-l ademenească cu marfa lor. Sau să-l îndepărteze, așa cum făcuseră cu mine. Le înțeleg totuși și nu le reproșez nimic. Doar fetei de la benzinărie mi-am permis să-i zic că de mă mai întreabă vreodată dacă nu doresc și un mixt de fructe, o ciocolățică, un odorizant sau vreo cine știe ce promoție, nu mai calc pe acolo. Știe doar că-mi iau mereu doar o cafea.
Cu vreo trei tipuri de brânză ies din hală, urc în mașină și mă îndrept spre casă. Merg tot pe Bulevardul Gării, exact pe unde am venit. Un pieton calcă pe trecere, așa că încetinesc de la distanță și apoi opresc. Prin stânga și prin dreapta mea, doi tineri trec ghiulea cu bolizii lor. Pe pieton îl ocolesc, iar acesta se întoarce spre ei și le arată degetul mijlociu, bodogănind ceva. Nu am radar în ochi, Astra Zeneca a fost pentru săraci și a venit fără nicio aplicație, dar pot bănui că după ce au ocolit pietonul, au accelerat până la peste 100.
Speram ca acel polițist să mai fie acolo-n deal și să-i surprindă pe concurenții întrecerii.
Deodată li se văd aprinse stopurile pe frână și încetinesc până sub 50.
Nea Gicu, cu bască pe cap, dintr-un Opel vechi și ruginit, venind din sens opus, dădea flash-uri de zori, zâmbind autosatisfăcut de propria-i omenie.
Cocalarii au trecut cuminți pe lângă polițistul cu pistolul radar în mână, eu m-am dus acasă unde am constatat că una din bucățile de brânză era mult prea sărată pentru gusturile mele, iar ‘nea Gicu și-a continuat drumul bucuros că făcuse o faptă bună.

PS În poză sunt eu în urmă cu vreo cinci ani, îl așteptam pe ‘nea Gicu, dar cu Opelul lui nu putea depăși viteza. Dar putea da flash-uri din sens opus.