Sișu și Puya își prezintă noua lor melodie avertizându-ne încă de la început că piesa este „un statement, nu entertainment”.
Am citit și eu introducerea, apoi am vizionat clipul ascultând cu atenție versurile.
M-am amuzat copios auzindu-l pe Puya spunând că vrea ca în România să audă numai limba română, asta chiar după acel „statement”.
Ca să nu mai zic de melodiile lor cu versuri în engleză.
În concordanță cu noua melodie, m-aș fi așteptat ca în picioare să poarte opinci, iar pe capete să ne prezinte cu mândrie o preafrumoasă cușmă, dar băieții s-au îmbrăcat în niște treninguri ce nu par produse la Dobârlău ori la Întorsura Buzăului.
Tot în acel statement, ni se spune că nu vom auzi piesa la radio, pesemne pentru că oamenii răi de la radio nu promovează astfel de piese care ne fac să ne iubim patria.
Așa că, ce să vezi, își promovează băieții piesa pe Facebook și pe Youtube, două platforme create de Ionică din Slănic Prahova și Vasile de la Jimbolia.
Rar mi-a fost dat să ascult niște versuri mai lipsite de simțul ridicolului și având o doză atât de mare de ipocrizie. Și că tot am folosit cuvântul „doză”, nici heroina nu-i tocmai din Dacia, că i-ar fi zis heroânză.
Am încheiat audiția cu o ușoară dezamăgire legată de faptul că n-au pomenit nimic de tunelurile de sub Bucegi.