Scoateți o foaie de hârtie și scrieți o compunere în care să povestiți cum v-ați petrecut vacanța de vară.

„În Craiter, cartierul brașovean în care m-am născut și am crescut, vacanța de vară a debutat cu exodul copiilor către Moldova. Suntem puțini care rămânem în Brașov peste vară, abia adunăm de două echipe de fotbal. Oricum tenișii chinezești au talpa ruptă și picioarele mă dor prea tare ca să alerg mai mult de două meciuri.


Am adidași buni, dar pe ăia nu-i iau la fotbal, îi păstrez să-i am de școală.
Tatăl lui Ionel i-a făcut la uzină un căruț cu rulmenți cu volan și a învelit rulmenții cu cauciucuri. A reușit astfel să elimine trepidațiile și zgomotul făcut de rulmenți pe beton. Tatăl lui Cristi i-a făcut lui Cristi un căruț cu rotile cu ecartamentul căilor ferate. Nu are nevoie de volan pentru că-l punem pe șine și doar îl împingem. Tatăl lui Cristi ne-a zis să avem grijă la tren. Tatăl lui Cristi e imbecil. Cum să faci așa ceva pentru copii? Dar nouă ne place. La vale, dinspre Craiter spre Gară, prinde viteză mare.

Când ne săturăm de căruț, dăm o fugă în depou. Acolo sunt multe vagoane în care ne jucăm ascunselea. Cele cu etaj sunt cele mai faine. Trebuie să ne ascundem și de ceferiști. Pe Tudor l-au prins și l-au bătut zdravăn. Când ni se face sete, bem apă de la niște pompe care alimentează vagoanele. Sunt niște chestii ruginite care au o manetă pe care o apeși și tâșnește apa. Pe un afiș scrie că apa nu e potabilă, dar noi nu credem pentru că e rece și e bună. Și mai ales ne trece setea.

Apoi mergem să ne jucăm pe podul de cale ferară de peste strada Hărmanului. E un adevărat labirint sub el, iar noi facem întrecere. Care ajunge primul pe partea cealaltă, pe sub șine. Sunt doar două fiare la o distanță de un metru unul față de celălalt. Dacă te crăcănezi și te ții bine cu mâinile poți trece fără să cazi peste mașinile care trec pe dedesubt. Pe la mijlocul podului trebuie să fii puțin mai atent pentru că pe acolo trec firele de curent ale troleibuzelor. Trec mii de volți prin ele și te curentează rău. Știm asta de la un prieten care s-a pișat de pe podul de pe Fundătura Hărmanului și care era să moară.

Plecăm spre rampa de gunoi din Triaj. Acolo poți găsi tot felul de chestii. Gabi a găsit o bilă mare de rulment, iar Mihai a găsit o mașină de scris defectă.
Ajungem în fața blocului lihniți de foame, dar mai stăm puțin pentru că dacă intri în casă nu mai ești lăsat afară.

Spre finalul vacanței se întorc copiii din Moldova. Sunt bronzați și înțelegi cu greu ce vorbesc. Au alt accent. Daniel, proaspăt întors și el, ne zice să mergem cu el în beci, să ne dea ceva de la țară. Noi ne ducem bucuroși și el scoate un furtun pe care îl bagă în gură și trage cu nesaț dintr-o damigeană plină. Nu iese nimic. Zice că la țară vinul stătea într-o găleată din care se lua cu cana. Mai încearcă de câteva ori și reușește să umple o sticlă de un litru. Bem fiecare din ea. Unul șterge gura sticlei cu mâneca, iar ceilalți îl înjurăm și-i spunem că nu avem nimic. Ieșim din beci. Blocul pare că se mișcă. Parcă nici tălpile nu mă mai dor acum. Simt că se învârte totul cu mine și mă așez pe bordură. Mai stăm puțin și plecăm în case. Îmi caut ghiozdanul lăsat pe undeva prin casă în ultima zi de școală. În el sunt caietele și cărțile pe care le-am avut în ultima zi de cursuri. Au stat acolo cuminți toată vara. N-am avut nevoie de ele și nici ele de mine.

Mâine începe școala.
Un coleg la fel de sărac ca mine, ca să nu se simtă prost că nu a adus flori, a venit cu niște păpădii. Unele profesoare le-au primit cu drag, dar una l-a refuzat politicos, spunându-i că apreciază gestul, dar nu poate merge în cancelarie cu păpădii. Atunci îmi dau seamă că eu nu am de ce să mă simt aiurea. Eu nu am avut flori de niciun fel. Poate merge în cancelarie fără să aibă flori de la mine.
Ce frumos a fost în vacanță!”