Doamna Carmen Dan a postat azi pe Facebook un video în care un paramedic atinge cu un parizer fața unui pacient întins pe o targă, cu un tub de oxigen pe figură.
Indignată nevoie mare, îl face doamna ministru praf pe paramedic, îi transmite cum face el de râs echipa SMURD, ba chiar îi stabilește și valoarea ca om, „care nu depășește prețul unui baton de parizer”.
Doamna Carmen Dan, amărâtul ăla de lovește cu parizerul un pacient, din poziția lui de paramedic se face de râs pe el. E un paramedic, el nu are funcție de conducere, nu ia decizii și nu reprezintă pe nimeni. Departe de mine să-i iau apărarea pentru gestul lui.
Dar ce ne facem când un ministru, care conduce unul dintre cele mai importante ministere, scrie „suprefect”, folosește „decât” în loc de doar și în loc de prenume zice pronume? Oare nu afectează el imaginea unui minister în care lucrează atâtea mii de oameni cu adevărat profesioniști?
Ce ne facem când același ministru găsește un microfon în priză și anunță asta în presă?
Cum își permite un ministru să stabilească valoarea unui om, spunând că valorează mai puțin decât o rudă de parizer? Dar oare o priză cât costă și care e valoarea unui ministru care fuge la presă să se vaite că a găsit acolo un microfon?
Ce ne facem când ministrul de interne spune că a învățat lucruri de la un om care e acum în închisoare?
Mie de lucrurile astea îmi e rușine, îmi e rușine că avem așa un ministru care ne face de râs când leagă cu greutate trei fraze.
Astăzi, a murit un polițist, împușcat de un urmărit.
Doamna ministru, îmi permit să vă întreb, ce ați făcut dumneavoastră pentru acest minister de când îl conduceți? Știu că ați fost la câteva înmormântări de polițiști și după fiecare spuneați că veți schimba ceva.
Eu nu vă acuz de moartea vreunui polițist, probabil că azi s-ar fi întâmplat asta și cu alt ministru la conducere, dar vă mai întreb ceva:
Cam ce caută pe stradă, în anul 2019, un polițist îmbrăcat în pantaloni de stofă, cămașă, încălțat cu pantofi și purtând la brâu un pistol din anii ’70? Ăstea sunt rămășițe ale fostului regim, atunci când milițianul nu era nevoit vreodată să alerge după careva și nimeni nu îi riposta.
Cu toată pregătirea lui, un astfel de polițist nu are nicio șansă în fața unui infractor înarmat. Acel Carpați numai pistol nu e. Într-o situație limită, până îl scoți din tocul acela de piele ca o poșetuță, până îl încarci, asta dacă ai norocul să nu se blocheze, ești hăcuit de mult. Ba mai mult, odată cu cartuș pe țeavă, pistolul ăla nu-l mai poți introduce în toc, pentru că în momentul asigurării ai toate șansele să declanșezi foc. V-o fi spus cineva lucrurile astea sau erați ocupată să stabiliți valoarea unei rude de parizer și pe cea a unui om?
Haideți să vă mai spun ceva: eu am un toc de pistol performant, pentru trageri rapide. Cu mult antrenament, pot executa foc într-un timp destul de rapid. V-aș spune site-ul de unde l-am cumpărat, dar nu vreau să fac reclamă. Vi se pare normal că nu am primit de la Poliție un toc de pistol și că a trebuit să îmi cumpăr unul? Vă asigur că a costat mult mai mult decât un baton de parizer.
Și că tot vă dați cu părerea despre valori, oare viața unui polițist valorează mai puțin decât o vestă antiglonț dintre cele de mult promise?