Când eram copil, cam pe vremea asta, o dată la vreo doi sau chiar trei ani, venea timpul ca mama să îmi cumpere geacă de iarnă.
Cam în aceeași perioadă cu schimbatul anvelopelor de vară acum, doar că nu anual.

Cam în aceeași perioadă cu schimbatul anvelopelor de vară de acum, dar nu anual, ci doar o dată la doi, trei, sau chiar patru ani, pe când eram copil, venea vremea ca mama să îmi cumpere geacă de iarnă.
Era o zi care adesea coincidea cu ziua de salariu a tatălui și pe care o așteptam cu sufletul la gură.
Drumul până la depozitul ticsit de haine, geci de copii, geci de bărbați, electrocasnice, feronerie, articole de pescuit și orice altceva îți poate trece prin cap mi se părea o adevărată călătorie, mai ales că schimbam două troleibuze, iar de la capătul celui de-al doilea parcurgeam o distanță considerabilă pe jos, pe lângă o cale ferată abandonată.
Ajunși la depozit, știam că mă așteaptă o alegere destul de grea, în care caracteristicile gecii care cântăreau cel mai mult erau următoarele: să fie ieftină, să fie călduroasă, cât mai bufantă adică, să fie rezistentă și, cel mai important, să fie cu cel puțin un număr mai mare, ca să poți lua ceva gros pe sub, dar și ca să fie bună și la anu’, „la anu'” putând însemna chiar următorii trei ani.
Dintre toate acele criterii, erau îndeplinite prețul și mărimea. Geaca era ieftină, mare rău, nu ținea de cald mai deloc și era atât de rezistentă încât interiorul buzunarelor se rupea după primele purtări, fiind foarte greu ca mai apoi să găsești o monedă bine ascunsă prin căptușeală.
Pentru că niciodată nu primeam haine noi din cap până în picioare, geaca cea nouă sărea imediat în ochi, fiind evident contrastul cu celelalte haine ponosite.
Cu toate astea, abia așteptam prima zi de mers la școală cu noua geacă și răspundeam cu drag tuturor celor care mă întrebau de unde mi-am luat-o și cât am dat pe ea.
Au trecut aproape 30 de ani de atunci și de fiecare dată când caut pe net „geci bărbați” îmi amintesc de acele vremuri.