Postarea de aseară, cea in care îmi spuneam părerea despre protestele polițiștilor, am postat-o și pe un grup al polițiștilor, pentru a le da ocazia unora dintre ei să se manifeste așa cum știu, asta pentru că le e mai greu să mă insulte pe pagina mea, dar vitejia le crește la ei în casă și acolo au curaj oamenii să spună ce gândesc.
Simt, totuși, că nu am fost destul de clar, așa că revin cu acest text, încercând ca, prin răspunsul meu, să cuprind toate comentariile apărute.

1.”Te-a pus nașu’ Berbeceanu să scrii asta, ți-a promis că te face ofițer, te-ai dat cu ei, te pregătești de intrarea în politică.”

Poate unii au uitat că nașu’ era consilierul ministrului Vela când postam foarte critic la adresa ministrului.
Faptul că nașul meu a intrat în politică reprezintă strict alegerea sa, că doar nu m-o fi întrebat pe mine ce să facă.
Mie, faptul că omul căruia i-am cerut să-mi fie naș de cununie a ajuns în politică, nu mi-a adus niciun beneficiu (nici nu îmi doresc asta) în schimb mi-a adus deservicii, în sensul că multe dintre comentariile adresate mie fac referire la el, asta deși nu am nici cea mai mică legătură cu ce face el acolo. Bănuiesc că și lui, faptul că îi sunt fin, îi aduce deservicii, pentru că nu cred că a fost într-o poziție prea confortabilă în momentele în care criticam ministrul de interne.
Dar ăsta sunt și nu prea mă pot abține atunci când am ceva de zis și nici nu va putea vreodată cineva să îmi impună ce să scriu sau să nu scriu. Deși s-a încercat asta. Ca să înțelegeți mai bine relația mea cu activitatea politică a lui Traian Berbeceanu, vă pot spune că am aflat din presă că va fi numit prefect al capitalei și de pe Facebook că are Covid.
Trecerea mea în corpul ofițerilor este un capitol încheiat pentru mine. Dacă vreți, este una dintre deciziile greșite pe care am luat-o atunci când am ales să mă duc la Câmpina, ci nu la Academie.
Pe cei tineri îi pot sfătui să încerce mai întâi la Academie, pentru că odată intrați în poliție, ca agenți, drumul spre a deveni ofițer va fi mult mai anevoios, iar învățatul după schimbul trei după ani de zile în care pierzi antrenamentul de a învăța nu va mai semăna cu cel din liceu. Cu toate astea, colegi de-ai mei au reușit, deci nu e imposibil, așa că îmi asum în totalitate eșecul și îl pot pune pe seama incapacității mele.
Cu toate astea, nu aș da timpul înapoi și sunt mândru de ce am realizat. Deci cum spuneam, a deveni ofițer nu mai reprezintă un țel pentru mine.
Despre pregătirea mea de a intra în politică se vorbește din 2016 și văd că unii încă nu s-au plictisit de subiectul ăsta. Le pot spune că dacă ar fi atât de buni analiști pe cât se cred, s-ar putea întreba dacă nu cumva am refuzat de mult oferta asta.

2. „Normal că nu îți pasă de salariu, tu vinzi alpace de pluș „prostimii”. Apropos, dai bon fiscal?”

Cei care au comentat asta (au fost mai mulți) chiar au atins un punct sensibil.
Nu am fost niciodată de acord cu replica șoferului oprit în trafic care spunea „ești plătit din banii mei”. Nu am fost de acord pentru că omul spunea asta pentru a-și justifica un fel de drept de a încălca legea.

Dar, că ne place sau nu, bugetarii sunt plătiți din banii produși de mediul privat. Adică unii muncesc, produc bani, plătesc taxe, iar din banii ăia sunt plătiți bugetarii.

Acum, pandemia asta a lovit din plin chiar sectorul privat. Mii de oameni au rămas fără locuri de muncă sau au intrat în șomaj. Nu e cazul bugetarilor, lor le-au rămas salariile intacte. Eu, de exemplu, am luat salariu 4700 de lei luna trecută. Nu i-am luat degeaba, am muncit pentru ei, m-am trezit uneori la 3 dimneața să mă duc la serviciu, am fost chemat din timpul liber de câteva ori, iar asta se întâmplă în fiecare lună. Am muncit nopți și sâmbete și duminici. Deci nu am luat salariul stând acasă și nici pe degeaba.Totuși, aș crăpa de rușine să ies în stradă să spun că vreau mai mult. Asta în timp ce m-aș gândi la oamenii ăia din privat, care au rămas fără serviciu sau care nici nu visează la un salariu ca al meu.

Legat de „vândutul de alpace prostimii”, aici voi fi puțin mai acid, pentru că nesimțiților care au putut debita așa ceva trebuie să le răspund pe limba lor și astfel încât creierele lor netede, care nu ar face 3 parale în mediul privat, să priceapă.
Afacerea cu magazinul online Pablo the alpaca este a soției mele, nu a mea. Probabil, dacă nu sunteți chiar într-atât de dobitoci încât nicio femeie să nu se uite la voi, aveți și voi soții. Care au și ele joburi. Asta înseamnă că nu trăiți doar din salariu, pentru că aveții soții care lucrează și ele?
Revenind la alpacalele de pluș și la magazinul online, vă pot spune, imbecililor, că un magazin online înseamnă muncă cum nu vă închipuiți voi. Ca de altfel orice altă afacere a cărui patron e privit ca un om plin de bani căruia îi vin banii fără să facă nimic tocmai de putori ca voi, cărora le intră salariul, fără întârziere, în fiecare dată de 14 a lunii.
Pe soția mea o surprind de multe ori la 2 noaptea împachetând colete, iar ziua și-o începe la 6 dimineața. De multe ori nu mănâncă nimic până seara, pentru că nu are timp. Duminica e cea mai aglomerată zi pentru ea, deci nici pe aia nu o are liberă.
Iar la finalul lunii, când trage linie, o tașcă de bani trebuie să o ducă la ANAF, pentru ca putori nesimțite ca voi să își ia salariile.
În plus, certitudinea venitului constant nu există. Cu alte cuvinte, dacă muncește și are comenzi, vin bani, dacă nu are, nu mai vin.
Nu așa ca la stat, de fiecare dată pe 14, indiferent dacă ai avut o lună mai grea sau una mai ușoară. În plus, din firma aia sunt de întreținut vreo șase animale care au nevoie de hrană și veterinar. Asta ca să nu mai spun că, la data în care scriu, firma aia nu e pe profit și nu a scos niciun ban din ea.

Când vi se atrage atenția că ieșiți la pensie la 47 de ani, îi întrebați pe cei care vă întreabă de ce nu se fac și ei polițiști. De ce nu sunt ei acum îndreptățiți să vă întrebe „de ce nu mergeți în privat, dacă vi se pare salariul prea mic?”.
Am să vă răspund eu: voi, la cum scrieți, la cum vă exprimați, la cum insultați și la câtă inteligență etalați, în privat nu ați avea salariile pe care le aveți acum nici în cele mai frumoase vise ale voastre.

3. „Scrii pentru like-uri, doar ce dă bine la lume.”
Postările in care am luat poziție pro polițiști sunt mult mai numeroase decât cele în care am criticat vreun polițist. Când iau apărarea unui polițist, sunt acuzat că-s omul sistemului, iar like-urile de pe pagină scad vertiginos. Anticipez asta mereu, dar tot scriu și voi continua să scriu atunci când o voi face din convingerea că vreunui polițist sau instituției i se face o nedreptate. Dacă aș scrie pentru like-uri, să mă apuc să dau în polițiști, aș găsi zilnic material pentru că nu ducem lipsă de oameni care ne fac „cinste”.

4. „Tu ai scris o fițuică pe care ai vândut-o nu pt că ar fi o carte faină, ci pentru că i-ai făcut o reclamă agresivă. Apoi ți-ai luat și animalul ăla.”

Din toată sărăcia voastră, cred că un laptop de pe care să scrieti tot găsiți, iar edituri sunt o grămadă. E chiar păcat ca unele talente să rămână nedescoperite. Și alpacale găsiți de vânzare. Apucați-vă de scris, iar dacă va iesi vreo porcărie, faceți-i reclamă agresivă și tot se va vinde.
Apropos, și pentru cartea aia am plătit impozite care au ajuns în bugetul statului și apoi în salariile bugetarilor. Deci am contribuit la salariile voastre și la al meu.

5. „Godină, ești un nimeni, părerea ta nu contează oricum”.
Păi dacă oricum sunt un nimeni și nu contez, la ce v-ați agitat atâta să îmi dați replici?

În concluzie, cine vrea să protesteze, e liber să o facă, dar eu nu am să o fac, din motivele expuse mai sus. Pentru că mi-ar fi rușine, la fel cum mi-e rușine când văd ce debitați. Parcă vă și văd angajați pe posturi de director prin privat.
PS Din fericire, numeroși polițiști pe care îi cunosc și pe care îi apreciez pentru profesionalismul lor au dat like postării mele de ieri, iar unii mi-au și scris să-mi spună că-s perfect de acord. Paradoxul e că sunt tot dintre cei care chiar muncesc și care probabil că ar merita mai mult.