-Vrei să ne uităm la un film sau dormim?
-Haide! Mâine oricum sunt liber, nu mă trezesc de dimineață.
Cum mă uitam eu cu Georgiana la film, îmi sună telefonul. În timp ce mă intindeam după el să răspund, am auzit-o oftând. Anticipase și ea cine mă sună la ora aia și de ce.
-Dimineață la 3.30 să fii în bază. Să-ți iei sendvișuri la tine că misiunea nu e în Brașov și nu știu când ne întoarcem.
Am lăsat filmul și m-am băgat la somn, să prind măcar câteva ore.
La ora 3 am ieșit tip-til din cameră, încercând să nu o trezesc pe Georgiana. Când să închid ușa, am auzit-o, buimacă de somn:
-Tu să nu te bagi primul, tu să rămâi în mașină!
-Da, da, o să rămân la mașină eu. I-am răspuns zâmbind. Tu să dormi, nu mai sta trează.
La Poliție era deja forfotă. Colegii se echipau și își pregăteau armamentul.
La scurta ședință ni s-a transmis că se pare că un cetățean străin, urmărit internațional după ce a comis un omor în Ucraina cu o armă automată, a pătruns pe teritoriul României și că ar urma să tranziteze județul nostru.
-Montați-vă și vizoarele pe căști, toată lumea cu plăcile pe vestă.
Plăcile ceramice aplicate vestelor antiglonț sunt de nivel 4, rezistând la calibru mare. Nu le-am cântărit vreodată, dar cu tot echipamentul pe mine știu că am undeva în jur de 120 kg.
Am plecat de la sediu, iar în dubă mi-am scos telefonul. Georgiana nu dormea și îmi tot scria.
-Ai aflat unde mergeți? Să ai grijă, să nu te bagi, să nu faci pe viteazul.
-Da, am aflat. Mergem la o percheziție la o unitate comercială. Nimic deosebit. Dormi liniștită.
Ce era să-i zic? Că mergem să-l prindem pe unul cu un Kalașnicov? Că ăla, știind că vă ajunge la pârnaie, nu va ezita să facă orice ca să scape? Abia comisese un omor. Nu ne așteptam să ridice mâinile sus și să se pună în genunchi.
Nu a fost să fie. Urmăritul nu și-a făcut apariția, pista fusese falsă. De data asta.
Am ajuns acasă după câteva ore. Ore pe care le-am pierdut din timpul în care ar fi trebuit să fiu liber și care nu ne sunt plătite, ci recompensate cu timp liber. Adică orele adunate suplimentar într-o lună, ți le iei liber, pierzând astfel din salariu, pentru că pierzi toate sporurile. De aceea, unii colegi preferă să renunțe la ele și să facă muncă patriotică.
Zilele astea am văzut mulți specialiști pe Facebook, dându-și cu părerea despre acțiunea mascaților de la SIAS. De la fătuca ce postează de obicei texte amuzante, la frustratul căruia i se fura sendvișul când era elev de generală, toți erau acum luptători SAS și explicau ei cum trebuia acționat. Erau intrigați că a apărut o poză cu autorul unui omor, pișat pe el, încadrat de doi mascați.
Măi, băieți, dacă ați fi dat nas în nas cu ăla înarmat, care abia omorâse un polițist și care era disperat să scape cu orice preț, cei cu pantalonii pișați ați fi fost voi. Băieții ăia de la SIAS, alături de care am avut onoarea să particip la un stagiu de pregătire, sunt profesori în meseria lor. Oamenii ăia sunt atât de antrenați, pasionați și dedicați profesiei lor, încât unii își bagă mare parte din salariul lor tot în pregătire. Băieții de la SAS Timiș sunt de asemenea printre cei mai buni din țară.
Închipuie-ți, viteazule de Facebook, că trebuie să intri într-o clădire unde știi că se află un criminal înarmat, care abia ce ți-a omorât un coleg.
De unde începi, profesore? Lăsând la o parte faptul că abia dacă te-ai putea târî cu echipamentul ăla pe tine. Ai face puțin pipilică pe tine, dacă ai vedea o umbră după un colț?
Dar să faci asta 36 de ore încontinuu, 36 de ore în care știi că de oriunde poate ieși un tâmpit care să înceapă să tragă în tine?
Ți-ar fi la fel de comod ca atunci când stai pe fotoliu și scrii comentarii pe Facebook?
Milosule, te intrigă că nu i s-au respectat drepturile criminalului? Păi ăla a fost dus la spital unde a fost operat de urgență, spre deosebire de tine, ofuscatule, care dacă ai fi operat de o banală apendicită, ai avea ceva de așteptat. Apoi îl așteaptă pușcăria, acolo unde va avea parte de papa, nani, tv și alte lucruri de care mulți oameni liberi nu au parte. Lucruri pentru care și tu vei plăti.

Dar pentru că tu ești foarte milos, eu zic să te programezi și la el la vizite, să-i duci ceva papiț mai bun, că poate nu-i place marmelada de dimineață.