Le place unora să arate ce oameni corecți sunt și cum știu ei să respecte și să înțeleagă prezumția de nevinovăție, dând dovadă astfel de vaste cunoștințe juridice, dar mai ales de o capacitate enormă de a pricepe cum stă treaba cu o persoană cercetată pentru o infracțiune sau chiar condamnată în primă instanță, nevinovată până la rămânerea definitivă a hotărârii unei instanțe.
Sunt cei care, vorbind despre faptele unei persoane, folosesc sintagma „PRESUPUSELE fapte” accentuând primul cuvânt, ei dorind de fapt să inducă publicului ideea că persoana acuzată e foarte probabil ca nici măcar să nu fi comis „presupusele fapte”, ba chiar poate fi inocentă ca un îngeraș. Se invocă tot mai des în presă această prezumție de nevinovăție tocmai pentru a se încerca albirea unora în ochii publicului.
Vor spune unii acum că eu, polițist în afara timpului liber, ar trebui să stiu exact ce înseamnă prezumția de nevinovăție. Chiar știu și chiar o respect ca polițist, niciodată nu mi-am permis să fac aprecieri la serviciu în legătură cu vinovăția sau nevinovăția vreunei persoane cercetate penal.
O respect și ca cetățean, dar vă expun următoarea speță și mi-ar plăcea ca la întrebarea de final să își răspundă singuri acei jurnaliști care de dimineată până seara ne explică la tv ce e prezumția asta de nevinovăție.
Ai o fată de 17 ani care îți spune că a început să iasă cu un băiat pe care abia l-a cunoscut. Afli că acel băiat abia a fost condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare pentru lipsire de libertate și viol, dar a atacat sentința și așteaptă acum judecarea apelului pentru o sentință definitivă. Deci juridic omul e nevinovat.
Ce faci, Bobiță? Te ia puțin inima?
Cum e cu prezumția aia?
Lasă un răspuns