Drag strănepot,
Îți scriu aceste rânduri în luna octombrie a anului 2021.

România, țara în care sper că te-ai născut, trece acum prin momente grele, alături de toate celelalte țări ale lumii, din cauza unei pandemii.
Probabil că ai citit asta deja în vreo carte de istorie. Ai citit și că lumea s-a împărțit în mai multe tabere, sunt oameni care cred în existența virusului, alții care nu cred, oameni care se vaccinează, alții care refuză, oameni care au încredere în oamenii de știință, alții care cred cu tărie că totul e o mascaradă, o invenție.

Știri în care sunt relatate cazuri dramatice din spitale provoacă râsete și zâmbete tâmpe ale posesorilor unor creiere cât nuca.
Spitalele sunt pline, iar medicii fac față cu greu numărului mare de oameni care ajung la spital. Nu știu ce ai citit în cărțile de istorie, nu știu cine le va fi scris, așa că îți scriu lucrurile astea pe care să le citești cu toată încrederea, în vremea în care eu voi fi lut și ulcele. Eu nu am motive să te mint, îți doresc tot binele.

Probabil că te întrebi din ce tabără fac eu parte.
Eu sunt dintre cei care au ales să se vaccineze. Sunt dintre cei care au încredere în știință, știință care îmi permite acum să mă filmez, ca tu să mă poți auzi și vedea cum eram în tinerețe. Mi-ar fi plăcut mult ca și eu să îmi pot vedea străbunicii în videoclipuri sau măcar să aud o înregistrare audio cu ei. Dar pe vremea lor tehnologia nu era atât de avansată. Îmi pot doar imagina ce există pe pământ acum, când tu citești aceste rânduri.
Oamenii deștepți au făcut asta posibil, nu idioții.

Știința e cea care a făcut posibilă apariția urgentă a unui vaccin pentru virusul care ne dă mari bătăi de cap. Știința pe care mulți o reneagă acum, culmea, făcând asta folosindu-se de rețele sociale, telefoane smart și alte roade ale evoluției tehnologiei.

Te rog să nu crești devenind un om prost! Va fi plin de ei în jurul tău. Învață să-i recunoști, dar să nu-i urăști, îți va face rău tot ție. Doar ferește-te de ei. De proști și de ticăloși. Vor fi și d-ăștia, așa cum sunt și acum. E plin de ei.
Citește, învață cum să nu te lași prostit. Pune-ți întrebări, caută răspunsuri, lasă loc de dubii. Certitudinile le au doar proștii. Când ești convins că ai dreptate, mai întreabă-te o dată dacă nu e nicio șansă să te înșeli.

Fii patriot! Nu etalând drapelul, nu cântând imnul dimineața, nu purtând eșarfe tricolore. Fă-ți bine lucrul pe care îl ai de făcut, fă-ți cu seriozitate datoria la serviciu și acasă, mergi și votează cu cine consideri tu, dar mergi. Învață să vorbești și să scrii corect!
Deja vei fi mai patriot decât toți atârnătorii ipocriți de steaguri.

Fii drept! Nu minți, nu induce în eroare și nu manipula. Vei avea o viață faină și un somn odihnitor.

Fii credincios! Nu mergând zilnic la biserici, nu pupând moaște, nu etalând icoane și cruci. Fă bine, ajută, nu bârfi, nu face rău nimănui. Vei fi deja mult mai credincios decât majoritatea pioșilor.

Nu fi prost! Sau dacă ești, fii conștient că ești prost și deja vei fi deștept.
Pune-ți mintea la contribuție, nu te lua după ticăloși sau după imbecili. Vor fi mulți, incredibil de mulți. Prostia e contagioasă, așa că de vei umbla cu proști, chiar de vei fi tu cel mai isteț dintre ei, tot prost vei fi. Fugi de proști și nu încerca să-i schimbi, te vei lovi de ziduri de imbecilitate, imposibil de escaladat.

Din fericire, vaccinul antiprostie e inventat de mult, doar că nu toți și-l administrează.
Educația e vaccinul antiprostie, vaccin pe care ți-l recomand cu drag. Iar dacă vei trăi vreo pandemie și se va inventa vreun vaccin, acceptă-l.
Va fi conceput de cei „vaccinați” cu educație, nu de tâmpiți. Tâmpiții abia știu să scrie și să citească, dar creierul lor neted și bine odihnit le permite să-și imagineze tot felul de scenarii tălâmbe.
Dacă omenirea era pe mâinile imbecililor, acum tu ai învăța la lumina lămpii sau a focului, iar mesajul meu l-ai citi scrijelit pe vreo piatră. Oamenii educați au făcut lumea să evolueze, nu dobitocii. Te rog… să nu fii dobitoc!