Georgiana și-a dorit foarte mult ca pe site-ul magazinului online pe care îl are să poată vinde produse hand-made. Inclusiv pentru a folosi lâna lui Pablo și Pedro era nevoie de niște mâini talentate, mult mai talentate decât ale celui care i-a tuns. A găsi oameni care să facă asta a fost partea cea mai ușoară, din fericire existând foarte multe persoane talentate și capabile să facă minuni cu mâinile goale.

Problema cea mai mare a fost alta, aceste persoane nu aveau o firmă și nici măcar un PFA, deoarece făceau acele lucruri din pasiune, de multe ori fără să câștige niciun ban de pe urma muncii lor. Pentru a face lucrurile legal, era însă nevoie de o colaborare cu un PFA, dar persoanele erau reticente din treama de a se complica ulterior: facturi, plăți, declarații, ANAF, calcule, contabilitate etc.

Din fericire, una dintre acele persoane talentate a acceptat până la urmă să-și facă un PFA, lucru care s-a dovedit a fi mult mai simplu decât se crede. A durat foarte puțin, iar cheltuielile nu au fost foarte mari, iar ce e cel mai important, își poate monetiza acum talentul.

Și lucrurile devin și mai simple, deoarece în România s-a lansat de curând o aplicație pentru PFA-uri care face totul pentru tine. Aplicația Fairo, care poate fi instalată direct pe telefon, gratuit, îți ia orice grijă de pe cap deoarece face toate lucrurile astea:

  • emite facturi și ține evidența lor
  • facturează în română sau engleză, în lei, euro sau dolari
  • trimite facturi din câteva clickuri
  • salvează datele clienților tăi direct din baza de date a ONRC
  • îți arată statistici despre facturile plătite și neplătite
  • poți descărca totul în format PDF

În curând, aplicația Fairo va putea calcula impozitele bazându-se pe veniturile tale. (Fairo calculează automat cât ai de plată în funcție de ceea ce facturezi). 

În felul acesta, ca PFA nu mai ai nevoie de contabil, ci ai toate finanțele într-un singur loc și poți afla ce impozit ai de plătit către stat în funcție de ceea ce facturezi lună de lună prin Fairo.

Din 2022, aplicația Fairo va oferi posibilitatea de a deschide un cont bancar Fairo, va putea genera declarații fiscale și îți vei putea plăti taxele și impozitele direct din contul bancar Fairo. Poți descărca aplicația Fairo pe telefon și poți afla mai multe de pe site-ul web