Fiind dintr-o familie cu cinci frați, gândul de a merge vara la mare nici măcar nu mi se înfiripa în minte.

Îmi amintesc când câte un profesor care organiza vreo tabără la mare ne întreba dacă sunt doritori printre noi și ne dădea timp o săptămână în care să vorbim cu părinții și să îi dăm un răspuns.

După acea săptămână, se făcea lista cu copiii care doreau să meargă. De fapt cu cei cărora le dădeau părinții bani să meargă pentru că de dorit doreau toți. Și eu îmi doream. Dar îi spuneam că am vorbit cu părinții și că nu pot merge.

Deși eram copil, eram suficient de matur încât nici măcar să le spun alor mei acasă despre tabără. La ce să-i mai necăjesc când știam clar că nu ar avea bani să-mi dea?

Au trecut multe veri până să ajung să văd marea. De fapt îmi trecuse copilăria cu totul. Aveam 21 de ani când am văzut prima oară marea și am făcut asta din salariul meu.

Tot din salariu mi-am cumpărat primul meu computer. Mult prea târziu ca să mai fiu atras de jocurile de care vorbeau cu atâta entuziasm colegii mei de pe vremea când eram în liceu, iar eu asistam la discuțiile lor gândindu-mă cum ar fi dacă aș avea și eu un calculator.

Anii au trecut și am ajuns pe picioarele mele.
M-am căsătorit, iar în luna de miere am mers în Mauritius, într-un resort de 4 stele.

De la copilul care se scălda în Timișul Sec sau în vreo balastieră de pe lângă Brașov, am ajuns să înot în Oceanul Indian, iar satisfacția că am făcut asta prin propria-mi muncă e una enormă.

Cu toate astea, opulența nu e de mine și nimic nu mă făcea să mă simt mai stânjenit decât momentele în care, plimbându-ne pe o alee a resortului, vreun angajat de acolo care venea din sens opus se dădea la o parte de pe alee și aștepta nemișcat până treceai de el, zâmbindu-ți în timp ce își pleca ușor capul.

Am înțeles totuși că așa era practica și am încercat să mă obișnuiesc cu asta.

Nu-mi place să apelez la agenții de turism, dar de data asta nu prea ne puteam descurca fără una.
Am ales Fresh Holidays, o agenție care avea numai review-uri de 5 stele. Nici măcar un minus. Am aflat apoi de ce.

Cosmin Neacșu (cred că e deținatorul sau directorul) e un tip pe care l-am stresat cu o mie de întrebări și de telefoane.
S-a ocupat de absolut tot și ne-a organizat atât de bine încât nu am întâmpinat nicio problemă.
Nu îmi amintesc să mai fi beneficiat vreodată de un serviciu de atât de multă calitate și am curaj să garantez pentru Fresh Holidays. De fapt le puteți citi recenziile și vă veți lămuri.

Tot Cosmin Neacșu ne-a spus să nu cumva să ratăm “One Love Speedboat” o excursie organizată în Mauritius de către o agenție locală, cu care am fost puși în legătură tot de Fresh Holidays.

Dimineața ne-am îmbarcat și urma să fim plimbați cu o barcă de viteză toată ziua, cu mici popasuri pe diferite insule, împreună cu alte șase persoane și doi membri ai echipajului, foarte bine pregătiți în a ne distra.

Nici de două minute nu plecasem și “căpitanul” m-a întrebat ce beau. I-am zis că suc și a început să râdă. A zis că o să mor de sete pentru că ei au doar rom și bere. M-a întrebat cum se zice la “beer” în română și i-am zis.

Apoi de câte ori mă vedea cu paharul gol, striga “ooo, Romania, bere!” și venea cu o sticlă din care îmi umplea paharul. Nu știu câte pahare de bere băusem, dar din cauză că nu consum alcool de fel, eram deja în altă lume.
În plus, aveam și o altă problema cauzată consumului de bere.

Părăsisem oceanul și urcam pe un râu foarte tulbure și destul de învolburat. Mai începuse și ploaia. M-am dus la căpitan, un tip negru și tare șmecheraș, și l-am întrebat cam în cât timp ajungem undeva pe uscat. Mi-a zis că în 10 minute ajungem la o cascadă și că acolo vom sta puțin pentru poze după care ne vom întoarce spre ocean.

Era clar că nu mai puteam rezista atât. Aș fi sărit în apă, dar era greu să-i prostesc pe cei de pe șalupă că pe ploaie, într-un râu maro și învolburat, eu vreau să sar ca să mă răcoresc.
Am încercat totuși să bag o legendă și l-am întrebat pe căpitan tare, ca să audă si ceilalți, dacă sunt crocodili. L-am întrebat apoi dacă apa râului e
mai rece decât cea a oceanului.

Întrebarea asta a mers la fix, pentru că maurițianul mi-a servit-o la fileu și mi-a zis că apa e mai rece, dar foarte faină și chiar mă îndeamnă să sar să o încerc. Ba chiar a zis că oprește barca dacă vreau.

Indemnul lui a venit la fix. N-am asteptat să zică de două ori și am sărit direct. Apa era destul de adâncă, așa că mi-a luat ceva timp să ies la suprafață, dar când am scos capul de sub apă am auzit hohote de râs.

M-am gândit că sărisem eu caraghios sau că “Coco Jambo” făcuse o altă glumiță de-a lui. Am urcat mult mai liniștit în barcă și Georgiana încă râdea. Am întrebat-o de ce râde și mi-a zis că imediat după ce am sărit în apă, Coco Jambo a strigat în gura mare către toți cei din barcă:

-Dacă mai e careva care vrea să se pișe, poftiți în apă!