De-a lungul timpului, printre multele curiozități care mi-au deschis apetitul pentru a citi și-a făcut loc și una dintre legumele preferate ale românilor: cartoful.

Cu siguranță vă amintiți celebrele caiete de amintiri, acele „pagini de Facebook” în care le „postai” prietenilor „comentarii” și le răspundeai întrebărilor.
Aproape întotdeauna, la pagina în care apărea întrebarea „Care e mâncarea ta preferată?” existau două răspunsuri: pizza (o minciunică, desigur, pentru că pizza o știam doar din „Țestoasele Ninja” și cartofii prăjți. Vă amintiți, așa-i?

Cartoful a apărut în Europa prin anul 1565, fiind adus de un negustor englez pe nume Potaterly Hawkins, de aici și denumirea din engleză a celebrei legume.
Dar, ce să vezi, cartoful nu prea a fost primit bine, fiind respins cu vehemență chiar de…ghiciți?
De biserică. O legumă care creștea în pământ nu avea cum să fie ceva bun, ba chiar era semn rău. Biserica a demonizat cartoful și pentru că această legumă nu apărea în biblie și s-a opus chiar și atunci când învățații vremii au ajuns la concluzia că ar putea hrăni oamenii și alunga foametea.

Oamenii de rând, bine îndoctrinați, refuzau să se apropie de cartofi, ba chiar apăruseră zvonuri că cine mănâncă se va îmbolnăvi de lepră.
Ba chiar când Napoli a fost lovit de foamete, prin secolul 18, oamenii au refuzat să se atingă de cartofi, cu toate că erau primiți gratuit. Vă sună tare cunoscut, așa-i?

Antoine-Augustin Parmentier, un farmacist și agronom francez din secolul 18 avea ca obiectiv să îmbunătățească hrana oamenilor.
S-a convins de importanța cartofului după ce a fost luat prizonier în timpul Războiului de 7 ani și a fost hrănit doar cu cartofi.

După încheierea războiului, întors în Franța, a primit sprijin de la Regele Ludovic al XV-lea pentru a cerceta mai atent misterioasa legumă.
Parmentier a început o adevărată campanie pentru a face cartoful un aliment popular, astfel că îl gătea frecvent la mese organizate pentru bogați, iar pe Regele Ludovic al XVI-lea l-a convins să poarte la piept o floare de cartof, modă preluată și de soția regelui, iar apoi de toți curtenii.

Ideea genială a lui Parmentier a venit însă în momentul în care i-a propus regelui să cultive o tarla de cartofi la marginea Parisului și să pună pază militară împrejur ca și când ar fi păzit monetăria națională.
Așa cum anticipase, oamenii au venit să fure tuberculi, considerându-i extrem de valoroși din moment ce erau atât de bine păziți. Soldații erau instruiți să nu intervină, prefăcăndu-se că nu văd.
Oamenii au început să cultive singuri cartofi, iar Parmentier a fost premiat pentru că reușise, în sfârșit, să convingă oamenii să mănânce cartofi.