Zice-se prin poporul adunat pe Facebook că am devenit arogant și nu-mi mai știu locul.
Pare-se că, după unii, toți au dreptul la opinie, opinie pe care să o vomite din creierul lor asimptomatic chiar la mine pe pagină, iar eu să nu îndrăznesc să le răspund ironic, ca să nu par arogant și că „m-am ajuns”.
Cică nu-i bai că nu poți lega două fraze și că nu nimerești o cratimă la locul ei nici din norocul prostului, ai dreptul la opinie.
Așa e, dar eu, arogantul, am dreptul, la fel ca tine, să fac ceva pe opinia ta.
S-au supărat unii aseară, ziceau că ei m-au simpatizat, dar că de-acum greu mă vor mai digera. Cum să-mi permit eu să ironizez prostia, chiar la mine pe pagină? Ce dacă omul nu știe să scrie?
Ca să fiu mai clar: în fața prostiei, voi fi mereu ironic și voi încerca astfel să o țin cât mai departe de mine. Vă înșelați amarnic dacă vă gândiți că mă încântă cu ceva 1000 de urmăritori în plus doar ca să fie, așa, la număr. Nu mă ajută cu nimic, proștii sunt dăunători. Și când zic proști, mă refer la cei săraci cu duhul care se cred foarte inteligenți. Ăștia-s nocivii.
Îmi comentează unul ieri că am ajuns eu să am opinii medicale și să nu accept că ei, ăștia de nu cred în virus, nu sunt de acord cu mine. Păi, mă, prostane, eu am citit ce e un virus pe câteva site-uri de știință de pe net și, la pregătirea mea, am reușit doar să-mi fac o idee vagă despre cum acționează un virus. Atât. Deci, analfabetule funcțional, opinia că există virusul nu e a mea, e a oamenilor de știință, a celor care se pricep cu adevărat. Eu am ales să-i cred pe „bolovanii” ăia de studiază lucrurile astea de o viață, nu pe tine și pe alții ca tine. Și ca să nu înghit totul pe nemestecate, am cântărit și am filtrat și eu argumentele pro conspirație. Și mi-a dat cu virgulă. Apoi, au început să-mi fie internați colegi, cunoștințe, prieteni. Poate oi avea eu mai multe cunoștințe decât tine, de zici că tu nu știi pe nimeni bolnav, dar ai răbdare, „virusologule”, că nu va mai dura mult și vei ști.
Comentează un alt dobitoc că „mi-am luat comision” pentru a scrie ieri acel articol. Deci omul are tone de informații despre virus, pe care le poate verifica singur doar stând 20 de minute pe o băncuță din apropierea unui spital de infecțioase, dar nu crede. Legat de comisionul primit de mine, nu are nicio probă, dar e convins de asta. Iar eu, dacă îl consider prost, devin arogant și repede îmi scrie o doamnă că îmi va folosi cartea, pe care a cumpărat-o când mă plăcea, pentru a aprinde grătarul. Și-mi scrie asta punând un emoticon de râs la final. Râde a proastă și ea…nu de alta, dar dacă tu cumperi o mașină, apoi te cerți cu fostul proprietar și dai foc mașinii ca să te răzbuni pe el, care e prostul aici? Fă, tanti, grătare, dacă asta te face împlinită.
Un alt analfabet funcțional își începe comentariul în care vrea să pară deștept cu „nu a zis nimeni că nu există virusul, dar măsurile au fost….bla bla bla”.
Cum vine asta? La un articol în care abia îi ironizasem pe cei care nu cred în existența virusului, îl citește unul și apoi comentează că nu a zis nimeni că nu există virusul. Păi, mă, încetule, eu tocmai de ăia vorbeam. Și sunt mulți.
„Nu ar trebui să vorbești așa, trebuie să ții cont de opiniile oricui”, suna un alt comentariu. Uite că nu țin cont de opiniile oricui. Opinia mea e că opiniile unora nu trebuie să conteze pentru mine. Asta pentru că sunt prea proști. Ne e rușine de cuvântul ăsta? Prost? Păi e plină lumea de ei. Am să fiu mereu ironic în fața prostiei pentru că prostului, dacă-i răspunzi serios și cu argumente, nu faci altceva decât să-l faci să se simtă și mai inteligent, și mai important.
Așadar, lăsați-mă pe mine așa arogant cum sunt și postați-vă opiniile la voi pe pagini, acolo unde, la prostie, vi se va răspunde civilizat sau poate chiar cu laude.
Până una alta, eu cred cu tărie că suntem în plină epidemie, cred, din ce am văzut la cunoscuții mei, că majoritatea persoanelor infectate scapă cu bine, dar mai cred și că poți muri din asta. Mai ales dacă mai ai ceva. Comorbidități, cum îți place ție să spui în comentarii, prostane ce ai învățat un cuvânt nou cu ocazia pandemiei în care nu crezi și pe care, ca orice prost care bagă la cap un neologism, îl repeți obsesiv din dorința de a părea deștept.
După mintea ta, îngrămăditule, dacă o persoană de peste 80 de ani, cu alte boli, este victima unei infracțiuni de omor, autorul ar trebui să nu fie pedepsit pentru că, nu-i așa, idiotule, moșul avea…comorbidități. Și oricum nu mai avea mult de trăit.
Chiar azi mi-a scris o persoană publică din România, foarte finuță și îndrăgită de oameni, că a scris și ea ceva despre acest subiect și a fost linșată în comentarii. De cine? De agramații „virusologi”, ăștia cărora ar trebui să le răspund eu frumos în comentarii, că ei sunt sensibili, „dragi” de ei, cum ar scrie „epidemiologii”. Și nu cumva să-i numești proști, ca să nu fii arogant. O să le zic posesori de creiere, dar asimptomatici, ca să nu se mai supere.
Și pentru că eu sunt imunizat, am să scriu în continuare fix ce cred. Aici, la mine pe pagină.