Un tânăr aspirant la meseria de polițist la vremea aceea, acest copil îmi trimitea un mesaj în care ma felicita și îmi spunea că nu dorește ca atunci când va fi polițist să stea cu morcovul în fund că, aplicând legea, o să fie mustrat de șefi. Mai adăuga el că sunt multe de schimbat în țara asta.

Au trecut aproape patru ani de atunci și copilul dornic de schimbări de atunci a ajuns polițist. Le știe deja pe toate, știe pentru cine este făcută meseria asta și pentru cine nu, are pildele la el. Comentariul de mai jos l-a lăsat la un articol din presă în care se relata întâmplarea pe care o scrisesem eu în legătură cu un bărbat cu un cuțit în mână. Nu l-aș băga în seamă, dar mă fascinează trecerea asta bruscă de la băiatul umil la polițistul care în numai trei ani a apucat să le învețe pe toate.

Fii atent aici, Mihai, și ia aminte de la un polițist mai vechi. Ia tu ce e bine, că nu o să te învăț de rău:

1. Articolul ăla pe care l-ai citit tu și la care ai comentat de pe înaltul piedestal pe care ți l-ai construit în puținul timp de când ești polițist nu conținea toate datele postării mele. Un polițist bun, de altfel orice om ar trebui să facă asta, atunci când citește un articol din presă care conține o sursă, se duce și ia informația direct de la sursă. Nu de alta, dar s-ar putea să afli că lucrurile nu stau chiar cum ai citit în presă.

2. Chiar și din articolul pe care l-ai citit, reieșea clar că speța s-a rezolvat cu bine și că nicio persoană nu a fost rănită. Cu alte cuvinte, faptul că omul ăla doar stătea cu cuțitul în mână și nu a încercat să atace pe nimeni nu impunea niciun fel de intervenție din partea mea în afară de a o ține pe femeie la distanță de el. Probabil că, după mintea ta de polițist începător, ar fi trebuit ca eu să îl atac pe el și să îi iau cuțitul. Nu aveam de ce să fac asta și nici nu am făcut asta, nu din teamă, ci din rațiune. Dar să nu îti închipui vreo clipă că, dacă ar fi încercat să o atace pe femeie nu aș fi intervenit, cu riscul să fiu tăiat sau înțepat. Doar că, prin felul în care m-am poziționat, păstrându-l la distanță și spunându-i de mai multe ori că sunt polițist și să lase cuțitul jos, l-am descurajat să mai atace și mi-a rămas doar să sun la 112 și să chem Poliția. Știi tu, Mihai, eu eram în timpul liber, nu aveam la mine nici stație, nici legitimație, nici armă, nici vreo altă protecție. Dar îti repet, nu aveam absolut niciun motiv să îl atac eu pe el ca să îi iau cuțitul, atâta timp cât el stătea cu el în mână la distanța de noi și de femeia pe care o agresase cu ceva timp în urmă.

3. Nu știu la ce serviciu lucrezi, dar ascultă la un polițist care a folosit cătușele și alte mijloace de imobilizare și a ajuns să aibă plângeri penale la parchet mai multe decât ai tu ani: dacă vreodată o să te afli în situația povestită de mine, nu încerca să te duci să-i iei cuțitul din mână dacă nu atacă pe nimeni. Ține-l de vorbă, încearcă să-l calmezi, ține-l la distanță și nu te apropia de el. Chiar și când ești de serviciu, dacă simți că te pui în pericol pe tine sau pe alții, cheamă sprijin. Nu face pe eroul, că pe stradă nu e ca pe Facebook, unde faci tu comentarii arogante, și nici ca în filme. Iar dacă, Doamne ferește, o să alegi să încerci să-l ataci cu mâinile goale pe unul care stă cu un cuțit în mână, fără să te atace el pe tine, și vei fi înjunghiat, dacă vei muri, vei fi avansat post-mortem și înmormântat cu onoruri. În ipocrizia noastră, te vom numi erou pe la televizor, vor spune despre tine că erai unul dintre cei mai buni colegi, dar, în realitate, toți vom ști că ai murit ca un prost. Da, da! Să ataci un om care are cuțit nu te face curajos, ci imbecil. Dar nu-i bai, în două-trei zile vei fi uitat de țoti cei care te-au ridicat la rang de erou național și îti vor rămâne întristate doar rudele apropiate. Sper că știi că soția, conform Codului Familiei, nu îți este rudă. Asta ca să inserez o glumiță, că poate te-am întristat.

4. Legat de veleitățile mele de scriitor, despre care nu am înțeles ce legătură au cu speța în sine, deși nu am susținut vreodată că aș fi vreun Creangă, te asigur că s-au vândut foarte bine și te pot sfătui, în cazul în care îti place, să te apuci de scris și să mă întreci la numărul de vânzări. Sunt aproape convins că ți-ar plăcea să scrii o carte care să fie vândută în peste 50 de mii de exemplare. E o senzație plăcută, mai ales dacă o gestionezi bine nu te lași luat de val. Dar ai grijă, să nu te transformi apoi în arogant, așa cum te-ai transformat după ce ai căpătat o amărâtă de uniformă de polițist care îți dă impresia că ești mai presus de alții. E doar o impresie…