Cu toții am căzut măcar o dată, dacă nu aproape tot timpul, în ispita de a merge la cumpărături flămânzi.
Intri în magazin și iei cu asalt rafturile pline cu produse, iar pe măsură ce înaintezi printre rânduri, coșul devine neîncăpător.
Uau, ia să iau și bucata asta de telemea. Parcă aș mânca și niște iaurturi. Și cașcavalul ăsta arată bine.
Pâine caldăăă, ia să iau și una d-asta. Mamă, ce pufoasă e, ia să iau două.
Nici măslinele astea nu arată de lepădat, ia să iau un borcan. Și icre d-astea aș mânca.

Pe drumu spre casa de marcat, mai adaugi câteva produse în coș, iar dacă pe raftul de la casă îți mai face cu ochiul vreun produs bine poziționat de vreun angajat iscusit, îl pui și pe ăla pe banda de cumpărături fără să eziți.
Ajungi acasă cărând două plase pline și, pentru că nu mai poți de foame, scoți câteva merinde și te pui pe mâncat, cu gândul că pe restul le așezi frumos în frigider după ce vei fi sătul.

Cu stomacul plin, te uiți cu amărăciune la toate produsele alea pe care le-ai cumpărat cu nesaț și îți par acum enervante. Unde le mai pun și pe astea?
Congelatorul e aproape plin, iar iaurt văd că mai aveam. Icrele astea nici nu prea îmi plac, iar măslinele alea sigur vor îmbătrâni în frigider.
Deși știai asta deja, tragi din nou concluzia că ai acționat irațional și ai cumpărat gândind cu stomacul.
Parcă ți-aduci aminte și de zicala de uzină a lui ‘nea Vasile care spunea în lungile sale discursuri de colț de bloc, spre amuzamentul tinerilor care ascultau ce debita din puțul înțelepciunii muncitorești, că un bărbat înțelept, înaintea unei decizii importante, e bine să facă ceva cu propria mână.

Se întâmplă uneori, mai rar ce-i drept, să intri într-un magazin alimentar cu burta plină și cu toți neuronii la locul lor.
Atunci cumperi strictul necesar, ba chiar mai puțin decât îți este necesar pentru că ajungând acasă și, spre seară, luându-te foamea, te gândești cu regret la cât de bine ar fi fost dacă ai fi cumpărat și icrele alea, și măslinele, și cașcavalul.

Făcând o analogie cu situația actuală în care se află societatea noastră, observ că părerile împrăștiate de lideri de opinie sunt dezvoltate de fiecare dintre aceștia în funcție de starea în care se află.

Pe Dan Bittman îl văd ca pe unul dintre fomiștii care aleargă cu coșul printre rafturi, fiind cu stomacul gol, dar și fără bani de cumpărături. Auzindu-l într-o zi, în direct, la B1, aș spune că stomacul nu îi e singurul organ gol, pentru că omul spunea niște inepții mari cât inima lui, vorba versului.

Fiind direct afectat de această criză, omul aruncă vorbe iresponsabile, care pot face mult rău.
În aplauzele celor care îl felicită „pentru curajul de a spune adevărul”, omul se gândeșe strict la propria-i persoană, la veniturile lui de pe vremea când cânta pe sume grase venite de prin vreo primărie în căutare de capital electoral.
Nu cred că-i pasă câtuși de puțin de oamenii care-l aplaudă vertiginos și sunt sigur că și-ar fi văzut liniștit de concerte dacă acestea ar fi putut avea loc în pandemie.
Faptul că își dă cu părerea despre un subiect pe care nu-l stăpânește îl face un ignorant iresponsabil care se joacă cu viețile oamenilor care ar putea lua de bun că gripa asta se combate ușor cu aspirină. Și, din păcate, oamenii ăștia nu sunt puțini.

Am citit printre comentarii ale postărilor cu declarațiile artistului oameni care îi spuneau că îl respectă în continuare ca artist, dar că nu are dreptate.
Îmi aduc aminte de un amic care, proaspăt despărțit de iubita lui, ne povestea cu un amuzament tâmp cum găsise, în coșul cu rufe murdare, chiloții fostei iubite, căcați la cur.
Lăsând la o parte faptul că m-am întrebat de ce ai inspecta coșul de rufe în căutarea unor urme de frânare pe chiloții iubitei, mi s-a părut ok că nu erau pe ea, ci în coșul de rufe murdare.
Desigur că s-a împăcat cu ea ulterior și desigur că de câte ori o vedeam cu el de mână, primul lucru care îmi venea în minte, involuntar, era că fata are chiloții maro.

La fel, de câte ori voi auzi o melodie a lui Bitman, gândul îmi va fugi, tot involuntar, că „ăsta-i ăla de se trata cu asprină pentru covid”. Așadar, din partea mea, să fie sănătos și să poată cânta în continuare, dar eu voi schimba postul când îl voi mai auzi.
La polul opus, sunt cei cu burțile pline, neafectați momentan de criză, care consideră că ar trebui totul închis, mai puțin domeniul în care lucrează ei.
Ăștia sunt cei care, la fel ca sătuii care cumpără puțin din magazin, ajung acasă și îi iau foamea, vor simți la un moment dat pe propria lor piele că închiderea unor domenii de activitate le va aduce și lor fomița în stomac. Pentru că, ce să vezi, totul se leagă când vine vorba de bani și nici nu trebuie să fii economist ca să realizezi asta.

Acum vor fi unii care, așa cum mi-au mai spus deja, mă vor întreba din nou dacă sunt eu vreun epidemiolog ca să îmi permit să îmi dau cu părerea.
Nu sunt, dar nici nu trebuie să fii specialist în vreun domeniu ca să fii de acord cu specialiștii.
Trebuie doar să ai încredere în ce zic ei. Iar eu am.
La fel cum te duci cu mașina la service și mecanicul îți zice că trebuie o planetară. Te duci la un magazin de piese auto și ceri o planetară. Ce ar fi să îți zică vânzătorul?
-Dar de unde știi că planetara trebuie schimbată, ești mecanic?
-Nu-s mecanic, dar mi-a zis un mecanic.
În concluzie, ca să fii acuzat că emiți păreri despre viruși, deși nu ești virusolog, ar trebui ca opiniile tale să fie contrare virusologilor.
Da, dacă medicii ar spune ceva despre virus, iar eu aș veni și aș spune că nu au dreptate, ar fi în regulă să fiu luat la rost și întrebat dacă sunt și eu vreun medic.

Cam la fel cum a făcut Dan Bittman, care de la cântat a trecut la virusologie, descoperind chiar un tratament revoluționar în banala aspirină, în timp ce sute de experți își storc creierii zilnic pentru a găsi un tratament eficient.
Fără pic de ironie, îi doresc să rămână sănătos, pentru că după acele ziceri iresponsabile, dacă ar contracta virusul și ar mai îmbolnăvi și pe altcineva, inventivi românii cum sunt ei de fel, s-ar găsi vreunul care să profite de moment și să scoată o melodie cu refrenul „Ti-am dat un covideeeeeel, mare cât mintea ta, mare cât mintea ta”.
Iar dacă ar fi atât mare cât mintea, și-ar putea face loc chiar și prin țesătura celei mai performante măști.