Sunt foarte atent la detalii de fel, așa că mi-a atras atenția bătrâna din fața mea care, atunci când a ajuns la casa de marcat, spre surprinderea mea, a scos telefonul și l-a apropiat de pos, plătindu-și astfel cumpărăturile.

Ajunsesem în Timișoara, iar ăsta a fost primul lucru care mi-a atras atenția, lucru pe care l-am tot văzut pe parcursul celor trei zile în care am stat în oraș.
Ba chiar m-a determinat să-mi descarc și eu o aplicație de plată cu telefonul pentru că nici eu nu aveam și mi s-a părut foarte utilă, mai ales că plătesc mai mereu cu cardul. Din păcate nu am găsit una care să-mi meargă sau e telefonul meu prea vechi.
Ne-am cazat chiar în centrul orașului, așa că din nou vor fi niște păreri subiective, văzând probabil fața cea mai frumoasă a urbei. Spun asta pentru că mi s-a zis prin comentarii că prin cartiere lucrurile stau diferit față de centru.

Centrul Timișoarei chiar mi-a plăcut. Am observat că cele mai multe clădiri sunt în renovare, dar chiar și așa, piețele și străduțele adiacente, pline de terase, sunt superbe.
Tramvaiul care străbate una dintre piețe dă orașului un aer occidental.

Ne-am plimbat pe malul Begăi, aflând astfel că râul este navigabil, chiar existând un mijloc de transport în comun.
Am intrat într-o librărie din centru și am observat că înăuntru erau mulți tineri, chiar și copii. Ba chiar ne-am răzgândit din a mai urca și la etaj, pentru că locul era destul de îngust și câțiva elevi stăteau în fund și răsfoiau cărți.

Fără să exagerez cu nimic, nu am văzut în niciun magazin vreo persoană fără mască.
Vă amintiți când am scris de orașele de prin sud? La Alexandria la cofetărie, nu avea nimeni mască, nici chiar vânzătoarele.
De ce țin să zic asta? Mă întreb, oare vedeți vreo legătură între cum arată cele două orașe și purtatul măștilor? Nu? Nici eu, dar cu siguranță este o legătură între cum arată un oraș și gradul de civilizație al populației, în cazul de față civilizatie care se manifestă prin respectarea unor reguli.

Pe lângă felul în care arată, cred că cel mai mult m-au impresionat oamenii.
Atât de calzi și de prietenoși de parcă îmi erau prieteni de o viață.
Din nou nu exagerez cu nimic când spun că nu am văzut niciun „bombardier” cu gălușca atârnând în nădragi. Și la aspectul ăsta chiar am fost atenți, chiar i-am spus Georgianei „hai să vedem care observă primul un bombardier”.

De departe mi-a plăcut cel mai mult concertul stradal de pian de care am avut parte în fiecare seară. Oamenii se adunau pe băncuțe și ascultau, iar la final plăteau lăsând niște bani într-o cutie poștală.
Tot seara, am nimerit în piață o simulare a Aurorei Boreale cu niște lasere proiectate pe un fum alb. Ce apărea semăna cu fenomenul natural, însă laserele, după ce treceau de fum, apăreau proiectate pe clădirile din jur, iar asta strica toată senzația, lăsând impresia unui kitsch.

Fiind la Timișoara chiar imediat după alegeri și aflând că localnicii au ales să-și schimbe primarul, trag concluzia că oamenii de acolo sunt pretențioși și că, deși orașul arată foarte bine, vor și mai mult, ceea ce e foarte bine.
Abia aștept să mai ajung la Timișoara, e orașul care mi-a plăcut cel mai mult din tot turul și în care m-am simțit cel mai bine.

Georgiana a zis că își păstrează părerea că Brașovul e cel mai frumos oraș din România, eu parcă aș pune Timișoara pe locul întâi.