Părăsind sudul României, după ce l-am traversat de la est la vest și după ce mi-am scris impresiile și am citit comentariile, am tras unele concluzii.

Așa cum am mai scris, impresiile mele sunt subiective, ele reprezintă doar ce am putut vedea în niște scurte vizite, neghidate și incomplete. Sunt convins că ele ar fi arătat altfel dacă aș fi avut un ghid care să „își vândă marfa” și să-mi arate cele mai frumoase locuri, locuri despre care sunt convins că există și că pe multe dintre ele le-am ratat.

Sărăcia și educația mai precară față de alte zone sunt însă vizibile și nu cred că ar fi putut fi ascunse nici de cel mai bun ghid. Populația îmbătrânită, semn că tinerii au plecat spre alte orașe, din lipsă de locuri de muncă sau în căutare de un nivel de trai mai ridicat este iarăși un fapt vizibil și de necontestat.
Dar ce mă întristează cel mai tare este că nu sunt mulți cei care trăiesc acolo și arată că și-ar dori ca lucrurile să se schimbe.

Împotriva unor critici bine argumentate, unii dintre oamenii locurilor îți vor răspune cu jigniri, ori îți vor înșira câteva personalități ale meleagurilor, de parcă ar avea cineva vreun merit că pe-acolo s-a născut Marin Preda ori alți oameni mari care au dus numele României în toată lumea.

De cele mai multe ori, dacă te uiți la autorul unui astfel de comentariu, observi că este născut acolo, dar locuiește în altă parte, de cele mai multe ori în București.
Deci nici lui nu prea i-a plăcut să rămână acolo, dar nici să nu îndrăznești să te iei de locurile lui natale, că te repede imediat.
Oarecum cred că asta e o reacție normală și încerc să o înțeleg. E un fel de patriotism, dar e unul fals și dăunător.
Iar cel mai bun exemplu pentru mine sunt chiar eu, care în urmă cu câțiva ani, am scris un articol în care răspundeam unor turiști străini care vizitaseră România, chiar Transilvania, dacă îmi aduc aminte bine, și care lăsaseră o recenzie negativă și plină de critici. Realizez abia acum că oamenii ăia aveau dreptate în mare parte, iar eu am greșit grav răspunzându-le ca un adevărat patriot care își simțea jignită patria, în aplauzele românilor care îmi spuneau „Bravo, Marian, bine le-ai zis!”
Bine le-am zis, pe naiba, căci ei au plecat cu tot cu banii lor și ai altora care nu și-au mai dorit să ne viziteze după ce le-au citit recenzia, iar noi am rămas aplaudându-ne în mocirlă, mândri că suntem români. Săraci, dar mândri.

Peisajele de prin sud, cele în care omul nu a intervenit și nu a stricat nimic, îți taie răsuflarea.
Dunărea, această comoară dăruită gratis de natură, ar putea face din sud un important obiectiv turistic. Dar la ce folos curge pe atâtea sute de kilometri, dacă în vreun cot, unde vrea parcă să se odihnească, adună zeci de mii de peturi și de alte deșeuri?
De ce mi-aș dori să vizitez Monaco, când aș putea merge la Orșova? Dar ce să fac la Orșova? Să văd un parc în paragină cu un trist foișor dezafectat?
Degeaba are Caracalul unul dintre cele mai frumoase teatre, dacă în centru îți iau ochii magazinele second-hand cu boarfele expuse pe fațade.

De ce mi-aș dori să merg la mare în altă țară, când avem atâția kilometri de țărm? Cum de ce, dacă pe kilometri ăia dai doar de comercianți care gândesc doar pe termen scurt și vor să te jecmănească când te prind, în loc să te facă să vrei să mai vii și la anul. Culmea e că unul dintre lucrurile pe care le caută românii când vor să meargă la mare în alta țară e „să nu prea fie români.” Mucurile de țigară de pe plajă, „tancurile” plutitoare în valuri, coceni, pamperși, doze de bere și coji de semințe, le întâlnești pe toate și aș paria că nu vreun politician le-a aruncat, că tot dăm vina mereu pe clasa politică. Între noi fie vorba, politicianul e la mare prin vreo stațiune exotică, la fel ca un patron care nu mănâncă la propriul restaurant, știind cum se prepară mâncarea acolo.

Rămân la părerea că avem o țară minunată, cu toate formele de relief, dar încă nu știm să o punem în valoare și mergem în continuare pe deviza „las’ că merge și așa”.