După postările pe care le-am scris în legătură cu doleanțele unor polițiști de a le fi mărite salariile, așa cum prevedea legea de altfel, am primit un val de hate cum mi s-a mai intâmplat doar de câteva ori de când scriu.

Nu am să mai scriu nicio explicație, consider că am fost destul de clar, iar cine a citit și a vrut să ințeleagă a înțeles, iar cine nu, nu.
Număr pe degete comentariile unor colegi care au ținut să-mi spună că nu am dreptate, folosindu-se de argumente și exprimându-și părerile în mod civilizat.

În grupurile de polițiști de pe Facebook, majoritatea comentariilor conțin invective, înjurături, insulte și chiar amenințări. Limbajul seamănă mai mult cu al unor interlopi și mai puțin cu al unor polițiști. De gramatică nu mai zic nimic, doar mă pot întreba cum întocmesc oamenii ăia acte sau cum au întocmit, căci mulți dintre ei sunt pensionari. Comentariilor le-am făcut printuri, măcar așa ca amintire, pentru momentele când mă va mai mânca în fund să mă bag eu pentru vreunul și să rămân eu cu plângerile pe cap apoi, dar și în eventualitatea în care mă voi decide că unii, la ce au scris acolo sau la ce mesaje mi-au trimis în privat, chiar ar merita să dea niște explicații pe la Control Intern sau chiar pe la parchet, nu de alta, dar s-ar putea ca un mesaj în care sunt anunțat de un polițist că „ar trebui să fiu f***t în c*r” s-ar putea să îmi creeze o stare de temere.

Problema cea mai mare a lor de acum e că, fix din cauza articolului meu, guvernanții nu mai vor să le dea banii, iar treaba asta chiar a fost premeditată, eu fiind „vândut” puterii și pus să scriu asta.
Dacă ești polițist și gândești așa ceva, îti pot spune că ninge pe tine și că mi-ar fi groază că în vreo problemă reclamată la politie, tu să fii cel care să se ocupe de ea.

Mi-i și închipui pe cei din guvern cum au făcut ei sfatul bătrânilor și au zis: „mă, cum să facem să înghețăm salariile polițiștilor? Îl știți careva pe Godină de la Brașov? Sunati-l și puneți-l să scrie ceva, să ne scoată din rahat. Spuneți-i că-l facem ofițer, chiar dacă n-are școală, îl facem noi cumva. Spuneti-i că nu o să mai lucreze schimbul 3 și nici duminica, doar să scrie ceva.”
Carevasăzică, de nu eram eu să vin cu articolul ăla, acum salariile nu mai erau înghețate, iar guvernul ar fi cedat presiunilor. Dar i-am salvat eu, mare noroc au avut cu mine.

Alții au zis că le-am pus societatea civilă în cap prin ce am scris. Ooo, daaa, adevărul e că ar fi ieșit civilii alături de voi la protest de n-aș fi scris eu. Ba chiar văzusem câțiva civili plângând de mila polițiștilor, până să le luminez eu calea, că doar, nu-i așa, polițiștii au o imagine imaculată, iar civilii sunt fierți să audă că nu sunt plătiți corect.
Pentru polițiștii care au lăsat fel și fel de comentarii la adresa mea, le readuc aminte cine sunt.

Cei mai tineri ar trebui să știe că sunt cel datorită căruia pot ei posta acum pe Facebook poze cu ei mândri în uniformă, fără ca vreun șef să le reproșeze ceva. In caz că nu știau, prin 2015, polițiștii se cam fereau de lucruri d-astea și nu prea comentau nimic pe Facebook. Lucrurile s-au schimbat de când cu pagina lui Dan Georgescu, „Polițiștii au umor” și de când cu mine.

Îmi aduc aminte perfect reproșul unui coleg de prin anul 2015, când a venit și mi-a zis că m-a șters din lista de prieteni de pe fb, aveam vreo 200 pe atunci, că nu vrea să aibă probleme din cauza mea. Același coleg, după vreo trei ani, îmi dădea mesaj să-l ajut cu ceva.

Sunt cel care, la moartea colegului Gigină, am scris un articol extrem de critic la adresa lui Gabriel Oprea, care era pe atunci ministru în funcție. Eu eram agent la Biroul Rutier Brașov pe atunci, nu aveam niciun naș de cununie și nici nu aveam vreo altă „pilă”.
Îmi amintesc cu mare drag de amplul protest de atunci, când mii de polițiști au ieșit revoltați în stradă, profund mișcați de moartea colegului lor.
Mint. Nu ați ieși niciunul, niciun sindicat măcar nu a luat atitudine. Aaa, de fapt da, a fost parcă un sindicat care a zis ceva. Dar în apărarea lui Oprea.

Prin 2010, sper să nu mă înșel, am dat IPJ Brașov în judecată pentru orele suplimentare neplătite și programul de lucru ilegal. Nu eu, aproape toți colegii, 30 de inși mai exact.
Pe vremea aia, nu scrisesem nicio carte, nu mă știa nimeni și nici nu cred că aveam măcar un profil de Facebook. Ca să nu zic că nici alpaca nu aveam.
Din ăia 30, după ce șeful a inceput să ne cheme la el în birou pentru a ne cere să ne retragem acțiunea, unul singur a refuzat și a continuat procesul. Eu eram ăla. Apoi, toți colegii au beneficiat de schimbarea programului.

După ce am scris o carte, după lansarea cu mare fast de la București, legată mai mult de prezența prim-ministrului si mai puțin de valoarea literară a cărții, prim-ministru care a venit acolo invitat de editură, nicidecum de mine, a urmat lansarea de carte de la Brașov.

Aici, in orașul natal, unde îmi aveam toți colegii, emoțiile au fost mult mai mari.
În sală, am văzut-o rapid pe diriginta mea din liceu, colegi de clasă din liceu, familia (ei ocupau un rând intreg, că-s mulți) și oameni necunoscuți, brasoveni. Si o doamnă venită din Italia special pentru eveniment, lucru care m-a impresionat și pentru care îi mulțumesc încă o dată.
Colegii mei de la rutieră? Zero! Niciunul, nici măcar unul. Mi-au zis apoi câțiva dintre ei că „ar fi vrut să vină, dar n-au avut cum.” Nu veniseră din frică unii și din invidie alții, asta că să o zic drept.
Tot ca să fiu drept, menționez că în sală au fost vreo 4 sau 5 polițiști din Brașov, dar nu de la rutieră, iar cu unul dintre ei mă cunosc de când aveam 12 ani. Le mulțumesc și lor.

După apariția cărții, mai mulți colegi m-au rugat să le-o aduc și lor, ca să nu o mai comande de pe net și să plătească transportul, așa că, având drum la București, am cumpărat vreo 20 de cărți pe care le-am adus la Brașov, le-am dat celor de pe listă, și am luat banii, bani strânși de una dintre colege.
După câteva zile, am aflat că vând cărți prin IPJ, fără bon și că fac evaziune.
L-am sunat pe directorul de vânzări, cu mare rușine și m-a linistit spunându-mi că îmi poate da oricând copie după factură și că, nici dacă ar vrea nu ar putea să-mi vândă vreo carte fără bon.

Oameni cu experiență mă avertizaseră dinainte că, pe lângă aprecieri, vor fi și multe critici și mult hate, odată cu apariția cărții și cu această notorietate și că va trebui să mă obișnuiesc cu asta.
La inceput, mă luau puțin de cap comentariile urâte și mă consumam. Mă uitam să văd cine a comentat și observam cu stupoare, mai de fiecare dată, sintagma „works at Politia Română”. Coleguții, dragii de ei, erau cei mai mulți dintre cei care „ar fi putut scrie și ei, dar ei nu fac pe vedetele”. Da, a fost dureros să văd că cele mai multe comentarii negative erau ale colegilor.

Dacă aș scrie câte am mai făcut pentru polițiști și pentru politie, aș umple pagini bune. Am uitat deja de câte ori am fost linșat de civili când luam apărarea vreunui coleg ori.
Nu mi-aș putea aminti numărul exact de cazuri umanitare cu polițiști în care m-am implicat si pentru care s-a strâns suma necesară în timp record. Am pierdut numărul donațiilor pe care le-am făcut în conturile unor polițiști aflați la anaghie. Câte 100 de lei am donat mereu, nu sume fabuloase, dar am făcut-o de fiecare dată.
I-aș ruga pe acei colegi de mă înjură în toate felurile să se uite în oglindă și să se intrebe de câte ori au donat ei vreun leu în contul vreunui coleg.

Căci atunci când un coleg e disperat și are nevoie de ajutor, Godină nu mai e „jegosul ăla”, nici „gunoiul” și nici „vândutul”. Atunci Godină e colegul nostru drag de la Brașov la care trebuie să ajungem cumva, chiar dând e-mail pe adresa firmei soției sale sau chiar sunând pe telefonul fix de la SAS Brașov, că doar el nu are viață personală și nici soția lui.
Aș mai putea scrie o carte numai cu câte am pățit eu cu astfel de colegi, dar v-am acordat deja prea multă atenție.
Eu știu că și voi puteți scrie oricând o carte, însă nu reușesc incă să înțeleg ce vă oprește.
De azi înainte, să nu mai îndrăzniți vreunul să îmi scrieți în privat ceva sau să îmi cereți să vă ajut.

Si că tot cereau unii să fiu dat afară de pe grupul de Facebook, am să ies singur, am nevoie să fiu prezent pe acel grup la fel cum are nevoie Pablo de ham, adică deloc. Cât de redus să fii să strigi acolo „dați-l afară pe Godina” de parcă m-ar deranja pe mine că nu mai am acces la înjurăturile voastre.
Nu mă confundați cu vreun lider de sindicat care e obligat să vă apere drepturile și nici nu mai considerați că datorez ceva vreunuia dintre voi, căci chiar nu e cazul.
Tot ce am realizat, am realizat singur, fără nicio pilă și fără să „am pe cineva”. Tot oamenii de rând m-au susținut, nu voi. Voi ați stat ascunși ca struții când aș fi avut nevoie, la fel cum stați de fiecare dată când vreun coleg are nevoie de voie. Că decât să vă puneți rău cu vreun șef, mai bine „vă vedeți de treaba voastră”, atât de populară formulă, la fel ca cea cu „eu stau în banca mea”.

Am pile, am nevoie de ajutorul cuiva? Ca să ce? Spre deosebire de mulți dintre voi, nu am luat în viața mea o primă, salariu de merit sau vreun alt beneficiu și nici nu voi accepta vreodată de acum înainte, nici chiar de va fi pe merit.

Lucrez exact la fel ca oricare alt coleg al meu și am un șef suficient de inteligent și de demn astfel încât să nu mă trateze cu nimic diferit față de ceilalți. Nu am cerut niciodată nimănui niciun favor și nici nu am s-o fac. Asta spre deosebire de mulți dintre voi, paradoxal chiar dintre cei ce ați comentat legat de nașul meu, care m-ați bombardat cu mesaje cu tot felul de rugăminți care ar fi trebuit să ajungă la nașu’. Îmi imaginez ce ar fi de capul vostru dacă viața v-ar duce în ipostaza de a avea pe cineva prin minister. Ce salarii de merit, funcții, locuri călduțe și medalii ați mai visa voi…

Uite că eu voi rămâne agent la SAS, oricât ați mânca voi cu polonicul că visez funcții și sper să prind vreun loc pe undeva. Asta pentru că vă raportați la voi, cei care urâți pilele tocmai pentru că nu le aveți, dar ce v-ar mai plăcea să fiți piloși și ce ați mai profita de asta. Mă confundați, băieți.
Legat de „susținerea” voastră chiar nu doresc nimănui să aibă parte.