Poți afirma cu tărie că o țară este săracă atunci când cei care o conduc sunt săraci. Când vezi politicienii unei țări zbătându-se să trăiască de la un salariu la altul, să-și achite ratele, să se chinuie să le ofere copiilor un trai decent, atunci poți ști cu siguranță că țara în care trăiești este o țară săracă.

Sărbătorita de azi, iubita noastră patrie, România, este o țară săracă, am auzit asta de atâtea ori și de fiecare dată am simțit același lucru: revoltă.
Nu, România nu e o țară săracă! România e o țară sărăcită, dar în niciun caz săracă.

Traversând sudul României de la est la vest și oprindu-mă aproape în fiecare oraș, am fost complet dezamăgit. Am scris despre fiecare oraș vizitat un fel de recenzie, asta atrăgându-mi multe critici din partea locuitorilor despre ale căror orașe am scris. De fiecare dată, oprindu-mă în vreun loc dezolant, exclamam în gând: Doamne, cum ar fi putut arăta aici!
Căci nu știu dacă v-ați imaginat vreodată cum ar putea arăta Orșova de pe malul Dunării, ce s-ar putea face acolo și câți bani ar putea aduce turismul din zona aia. Cum ar putea fi Constanța noastră cu deschidere la Marea Neagră, ce stațiune ar putea fi la Băile Herculane, cum ar putea arăta Drobeta Turnu-Severin și câți turiști străini ar putea coborî de pe vren vas luxos într-un port mic și cochet, dornici să-și cheltuie banii pe meleagurile noastre.

Locuitorii acelor orașe care m-au criticat pentru că am îndrăznit să scriu urât (deși nu am scris nimic fals) despre orașele lor sunt oameni deveniți captivi care ar putea fi ușor făcuți să realizeze câte au de pierdut și cum ar putea arăta orașele și viețile lor. Cei care i-au adus în starea de acum sunt pe deplin satisfăcuți că oamenii sunt mulțumiți cu ce au și că nu par deranjați de ruinele care-i înconjoară.
Am scris de sud pentru că doar acolo am fost anul ăsta, dar sunt absolut convins că aș găsi aceleași lucruri și în orașe din Transilvania sau Moldova.

M-am pus mereu în pielea unui politician și m-am întrebat de ce nu își dorește el să facă lucruri faine.
De ce oare, politicianule, te gândești doar la cum să te mai îmbogățești, în loc să nu știi ce să mai faci ca să lași ceva în urma ta?
Nu ești oare incredibil de prost?
Chiar nu știi că va veni ziua în care vei muri, iar toți banii pe care i-ai adunat nu-ți vor mai fi de niciun folos?
De ce oare nu-ți dorești ca o stradă să-ți poarte numele pentru ce ai realizat în viață, iar urmașii tăi să fie mândri de tine?
Ești conștient oare cât de onorat ar trebui să fii că ai ajuns ministru? Ești conștient de câte lucruri frumoase poți face din postura aia și cât de iubit de oameni poți ajunge?

De ce oare ești atât de prost încât, odată ajuns acolo, în loc să te sacrifici pentru a câștiga iubirea semenilor prin lucruri cu adevărat minunate pe care le-ai putea face, te ocupi cu mizerii de trei lei care te vor duce la lada de gunoi a istoriei, cu tot cu banii și relațiile tale pe care le-ai adunat în viață.
Un câine vagabond trecând agale printr-un cimitir, se pișă la fel și pe un mormânt neîngrijit, și pe vreun cavou opulent din marmură care aparține vreunui fost bogat. Fost, ai băgat la cap? FOST!

Ce onoare pe capul tău să ai șansa să schimbi în bine viața semenilor tăi! Și cât de trist că ești atât de prost încât nu-ți dai seama că ai șansa de a face ceva mai valoros decât toți banii din lume, dar tu ești atras mult mai repede de șmecherii, de pile, de nepotisme, de vrăjeli ieftine și de mizerii.
La mulți ani, România!