În cartierul unde m-am născut și am crescut, de vreo doi ani își făcuse apariția un personaj căruia i se spunea Stalone. Semăna. Ba chiar se îmbrăca în stilul lui Stalone, cu parpalac lung, cu cizme, avea ochelari de soare ca ai lui, buzele erau aproape identice, nasul la fel, dar mai ales atitudinea.
Stalone nu avea niciun adversar, mai ales că cel care îi punea la punct pe toți intrase la pârnaie, așadar Stalone era numărul 1 și inspira teamă printre toți șmecherașii cartierului.
Eram doar un copil, dar făceam liniște cu toată droaia de copii atunci când Stalone trecea pe lângă colțul blocului, acolo unde noi ne făceam veacul.
Odată s-a luat de unul care era însoțit de o întreagă gașcă, și aceasta de temut, iar noi, copiii, așteptam să vedem cum, în sfârșit, și-o va lua pe coajă rău de tot. Mare ne-a fost mirarea când am văzut că niciunul din întreaga gașcă nu a zis nimic, nu a schițat nimeni niciun gest. Am înteles atunci că Stalone era invincibil, iar respectul și teama noastră față de el au crescut.
Cu câteva case mai sus de unde locuiam eu, pe aceeași stradă, locuia, și încă locuiește, o familie de rromi, cel mai mic dintre membrii acelei familii fiind unul dintre prietenii mei din copilărie.
Nici ei, care erau mulți și destul de aprigi la mânie, nu îi comentau lui Stalone și îl știau de frică.
Apăruseră zvonuri că odată a bătut vreo șapte inși într-un bar, unii ziceau că poartă mereu cuțit la cizmă, unii spuneau că a fost în Legiune, iar alții că odată s-a bătut cu unii de prin Pantelimon și i-a băgat în spital.
Eram prea mic atunci ca să realizez că de fapt nimeni nu l-a văzut vreodată bătându-se și că imaginea asta a lui era construită din zvonuri și prespuneri. Aveam să îl văd eu cum se bate, într-o zi frumoasă și însorită de duminică pe care mi-o amintesc ca și când ar fi fost ieri.
Vizavi de mine locuia Vali, un alt prieten al meu din copilărie. Taică’su lui Vali, ‘nea Traian, era prieten cu tata, de fapt încă e, e un om la vreo 120 de kile. E un om muncitor și mereu purta la brâu o cingătoare lată de piele, lucru ce-i făcea spatele să pară și mai lat decât oricum era deja. De multe ori râdeam că trebuie să intre pe ușă prin pas adăugat ca să încapă.
Revenind la acea zi de duminică, un coleg de clasă al meu venise la mine cu bicicleta și stăteam în fața porții, pe stradă cu el și cu Vali, și el cu bicicleta. La un moment dat, Vali s-a suit pe bicicletă, a făcut câțiva metri și apoi a întors brusc, fără să se asigure, astfel că nu a văzut că din spate venea chiar el, cu paltonul lui negru, cu cizme și ochelari de soare. A intrat cu bicicleta fix în el, apoi a căzut. Nu a trecut mult până a primit o palmă de la Stalone și, aproape instantaneu a urmat strigătul copilului speriat: tataaaa!
Pesemne că omul cu cingătoarea de piele lucra la ceva prin curte, pentru că a ieșit la poartă în două secunde, l-a văzut pe fiu’su întins pe jos cu obrazul roșu, apoi s-a uitat către Stalone și a priceput pe loc ce s-a întâmplat.
Mi-era teamă pentru ‘nea Traian, era el mare, dar avea totuși o vârstă, iar Stalone luptase în Legiune, bătuse golani din melodiile cu BUG Mafia și odată nimicise șapte inși într-un bar. În plus, era posibil și să scoată cuțitul de la cizmă.
Înjurând printre dinți, ‘nea Traian se îndrepta amenințător spre Stalone, cu o viteză atât de mare încât abia am văzut palma peste față care i-a zburat ochelarii lui Stalone. De văzut nu am văzut-o bine, dar de auzit cred că au auzit-o și romii care locuiau mai sus de mine și care ieșiseră acum cu toții la poartă, privindu-l pe ‘nea Traian cum stătea călare pe Stalone și îi căra pumni și înjurături.
-„Dă-i, vecineeee, arde-l, vecineee!
După corecția primită, Stalone s-a ridicat cu greu, călcând șui când pe un picior, când pe celălalt, și-a recuperat ochelarii strâmbi, și i-a pus din nou pe ochi, mai având o singură lentilă, cu o aroganță în totală neconcordanță cu postura în care se afla și a plecat către treaba lui cu mersul legănat și cu buza de jos atârnându-i însângerată pe bărbie.
Stalone fusese bătut rău, lăchit, cum se zice pe stradă, iar în scurt timp tot cartierul aflase asta, spulberându-i-se toată imaginea de băiat rău. Au urmat alte bătăi, de la unii care până atunci se temeau de el.
Într-o zi am auzit niște copii care puneau la cale să i-o dea lui Stalone…
Mi-am amintit întâmplarea asta acum, deloc întâmplător.
Lasă un răspuns