De la Caracal am plecat spre Craiova, unde am ajuns destul de repede, fără să fim nevoiți să trecem prin Balș, cea mai lungă localitate din România, după timpul de traversare.
Legat de Craiova, nu aveam mari așteptări, dar mi s-a dovedit că mă înșelam.
Un oraș mare care arată destul de bine, cu multe clădiri impresionante și renovate.
Centrul arăta de asemenea foarte bine cu terase faine, dar foarte scumpe.

Ne-am plimbat pe jos până la un restaurant cu specific oltenesc pe care mi-l recomandase un oltean încrezut și plin de el (cred că e pleonasm) pe care am ajuns să-l cunosc de pe Facebook, fiind unul de îmi lasă câte un comentariu acid la fiecare postare, comentariu care începe mereu cu „gabore…”.
Am mâncat tare fain și, după ce ospătărița, o doamnă tare amabilă, ne-a spus că nu au murături, deși văzusem la alte mese că oamenii mâncau, am aflat că alea erau de fapt „acrituri”, murăturile fiind cu totul altceva.

Am rămas la Craiova două zile, timp în care am observat că traficul e plin de mașini luxoase și scumpe, semn că celor care o duc bine le place să arate asta.
Personalul de la hotel a fost la fel de amabil ca toți oamenii cu care am intrat în contact.
Un „cioban” dintr-un Mercedes ne-a claxonat când mergeam pe un trotuar, lucru pe care l-am considerat un gest de prost gust adresat Georgianei.
Seara am găsit un mesaj pe pagină, de la „ciobanul” care îmi scrisese că el ne salutase din mers și care mi-a făcut câteva recomandări pentru vizita în Craiova, dându-mi seama că aparențele pot înșela și că omul era chiar unul foarte fain și politicos.

Hârtiile și gunoaiele de pe străzi, și chiar din centru, le-am pus pe seama vântului foarte puternic care mătura orașul.
În concluzie, punând la socoteală că nu ne-am plimbat prin cartiere, ci am rămas mai mult prin zona centrală, Craiova mi s-a părut a fi un oraș frumos și destul de îngrijit.

Din Craiova am pornit spre Drobeta Turnu Severin, oraș în care am petrecut foarte puțin timp, ajungând doar într-un mic port în care era un restaurant pe apă, dar care era închis. Vremea rece și cerul înnorat, alături de zona care părea una industrială, cu un drum plin de gropi, mi-au lăsat imaginea unui oraș lăsat de izbeliște, dar, după cum spuneam, părerea e strict legată de ceea ce am văzut și poate fi extrem de subiectivă, neavând timp să intrăm prin centru și să ne putem forma o părere mai amplă.
Am plecat spre Orșova și ne-am oprit la Porțile de Fier după ce am văzut un indicator care indica Muzeul Porților de Fier.
Am intrat în parcare și ne-am dus spre intrare. În fața intrării, în parcare, erau două persoane cu măști pe figură care păreau să stea de vorbă.
Am intrat pe o ușă de termopan și am auzit o voce răstită a unui bărbat care stătea într-un fel de ghișeu și despre care nu vreau să spun unde lucra.
-Unde mergeți?
-La muzeu.
Pe un tot mult mai aprins ne-a zis:
-Nu vezi, dom’le, că așteaptă oameni? Așeptați afară!
Nu pot reda tonul în scris, dar dacă nu țineam neapărat să văd muzeul aș fi plecat. Pentru că nu suport lucrurile astea, i-am răspuns și eu pe același ton.
-Ce țipați așa la noi? Cam de unde trebuia să-mi dau seama că oamenii de afară așeaptă să intre? Vă doare gura să vorbiți frumos?

Am ieșit și am așteptat, între timp venind la noi un ghid, care probabil auzise ce se întâmplase și, dorind să aplaneze, ne-a explicat foarte amabil ce putem vedea în muzeu și că, din păcate, ce era mai interesant de văzut nu poate fi vizitat, liftul spre camera turbinelor fiind defect.
Am intrat în muzeu și am putut vedea fotografii vechi, obiecte, unelte, păsări împăiate și alte lucruri, aflând, spre rușinea mea, abia atunci, despre povestea insulei Ada-Kaleh, o insulă care fusese acoperită de ape la momentul construirii barajului. Pentru că sunt avid după informații și mă oftic când îmi dau seama câte lacune de cultură generală am, când am ajuns la cazare m-am documentat în profunzime despre istoria acestei insule, istorie care m-a fascinat și despre care vă recomand să citiți, dacă nu o cunoașteți deja. De altfel, o doamnă din muzeu îmi răspunsese deja cu multă răbdare și amabilitate la întrebările pe care i le pusesem.

Am ieșit din muzeu și l-am salutat respectuos pe jandarmul care ne făcuse primirea, iar el mi-a răspuns la fel de politicos, semn că-i trecuseră nervii. 🤣
Am plecat spre Orșova.