Am descoperit astăzi cea mai faină plajă din Lefkada. Sau, mai bine zis, plaja care ne-a plăcut nouă cel mai mult, căci gusturile diferă foarte mult, iar mie nu mi-au plăcut mai deloc plajele Egremni și Porto Katsiki, mult prea aglomerate.
Insula la care am fost azi ne-a fost indicată de cineva în comentarii. Îi mulțumesc cu ocazia asta.

Drumul până la plajă e aproape inaccesibil cu mașina, dar te poți încumeta dacă ai ceva mai înalt, altfel există riscul să nu mai ieși de acolo.
Ajunși de dimineață, am descoperit „Secret Beach”, o plajă micuță cu cea mai clară apă pe care am văzut-o până acum în Lefkada, dar după Paleocastrita din Corfu.

Totul foarte fain, doar că în mijlocul apei, la vreo câțiva metri de plajă, era parcată ditamai barca, legată bine cu două funii de o parte și alta a plajei.

Am citit comentariile unora care spuneau că nu e plaja „lu’ mama” și că omul putea sta acolo la fel ca mine. Au fost destule astfel de comentarii, lucru trist care arată încă o dată că avem o problemă de mentalitate. Sau, probabil, cei care au comentat așa sunt cei care ar face exact ca omul cu barca.

Nici cel mai bun avocat nu cunoaște toate legile, nimeni nu le știe pe toate, dar de aceea mai avem și cap, să mai gândim și logic. Cum îți poți închipui că ditamai hardughia de barcă poate fi legal ancorată la nici zece metri de plajă și legată cu două funii care despart plaja în trei? Normal că e ilegal, iar celor care ați comentat că m-am găsit eu să nu-mi convină, că e plaja mea etc, le transmit că pe lângă lege, mai există ceva numit bun simț care te-ar opri să ocupi o plajă cu barca sau să parchezi mașina direct pe plajă.

Cu toate astea, nu m-am dus în vacanță ca să fac reclamații sau să caut regulile navigației din Lefkada și nici absurd nu sunt. L-am salutat pe omul cu barca, gândindu-mă că a parcat acolo pentru că a văzut că nu era nimeni. Deși, repet, nu avea voie, ba chiar exista o baliză mai în larg care îi indica până unde are voie să intre.

Așteptam însă, să nu mai stea mult și să plece, mai ales că între timp au mai venit patru persoane. Abia după vreo două ore, când am văzut că omul scosese ceva mâncare și se apucase de gătit pe barcă, m-am dus la ceilalți patru (doi băieți și două fete) care se aflau pe plajă și am vrut să verific dacă sunt eu absurd sau și pe ei îi deranjează, așa că i-am întrebat în engleză.
Un băiat a răspuns aproape instantaneu că nu au absolut nicio problemă, repetând de câteva ori că e ok. M-am dus la Georgiana și i-am zis că pe ei nu-i deranjează, iar ea mi-a spus râzând.
-Pāi la cum te-ai dus spre ei, sigur au crezut că noi suntem cu cei de pe barcă și d-aia îi întrebi.

Mi-am zis că e posibil să aibă dreptate, așa că m-am dus din nou și le-am spus că mie nu mi se pare deloc ok barca acolo. Tinerii s-au luminat la față și mi-au zis că nici lor și chiar voiau să sune la paza de coastă. Una dintre fete, i s-a adresat domnului cu barca, în engleză, și i-a spus că nu are voie să ancoreze acolo, atârnându-i baliza din larg. Omul a bolborosit ceva și apoi și-a văzut de ale lui. La scurt timp, a venit pe plajă încă un cuplu, cu un băiat tare hotărât, care a întrebat a cui e barca. Cei patru tineri i-au spus că e a domnului dinăuntru și că au sunat deja la paza de coastă pentru că nu vrea să plece.
Tânărul, din Macedonia era, s-a dus și a dezlegat una dintre funii, pe care a aruncat-o în apă. La gestul ăsta, cel de pe barcă a început sa tipe ceva, nu știu în ce limbă, dar părea oricum nervos. Abia ăsta a fost momentul în care a ieșit românul.

M-am ridicat de pe prosop și, pentru că e foarte greu să vorbești la nervi în altă limbă, i-am zis omului ce am avut de zis în limba noastră cea frumoasă. Pentru mai multă acuratețe, am și gesticulat.
Barcagiul s-a ridicat și a început să își tragă funiile, a pornit motorul și a tăiat-o.
La final, cei patru tineri, care erau greci, m-au întrebat dacă eu și barcagiul vorbeam aceeași limbă.
I-am zis că nu, dar după cum se vede, a înțeles ce i-am zis. După cum râdeau, cred că înțeleseseră și ei.