În clasa întâi am luat premiul unu cu media generală 10. Nu-mi amintesc foarte bine festivitatea de premiere, știu că am avut coroniță pe cap, dar nici pe aia nu mi-o amintesc.
În clasa a doua am luat din nou premiul întâi, tot cu media generală 10. Nici de atunci nu-mi amintesc mare lucru.
În clasa a treia am luat iarăși premiul întâi, la fel, cu media generală 10. Chiar dacă eram mai mărișor, nu prea am amintiri nici cu acea premiere, nici coronița nu mai știu cum era.

Părinții mei se cam ciondăneau care să meargă la ședințele cu părinții, dar mai mereu câștiga tata. Îi creștea inima când auzea că fiu-su era dat mereu exemplu, elevul silitor, elevul de 10. Era tot o mândrie și aștepta cu nerăbdare ședința cu părinții.

În clasa a patra m-am împrietenit cu niște colegi mult mai puțin silitori. Mi-a plăcut foarte mult, mi se potrivea mai mult parcă să fiu așa mai găligan decât silitor și cuminte. Tot în clasa a patra am făcut rost de un joc pe televizor Terminator 2. La prima notă proastă, tata mi-a ascuns „giusicul”. Așa-i spunea el joystick-ului, giusic.

La finalul clasei a patra, îmi amintesc perfect cum mă pufnea plânsul când îi citea pe premianții clasei. Nu mai eram printre ei, luasem abia o mențiune. Mi-am zis în ziua aia că mă voi apuca din nou de învățat, iar în clasa a cincea voi lua din nou premiul întâi.
Mi-a trecut repede însă, așa că n-am mai luat niciodată premiul întâi.

Am luat totuși notă bună la examenul de capacitate și am intrat la un liceu bun din Brașov.
În liceu am început să gândesc foarte practic.
Calculasem că tot stresul legat de temele din vacanța de vară și panica apropierii începerii școlii când încă nu ți-ai terminat temele le pot elimina rapid, simplu și definitv asumându-mi o notă de 2 din start. Merita? Cum să nu merite? Liniște și relaxare toată vara, știam clar că nici nu am de gând să-mi fac vreo temă, așa că nu aveam niciun motiv de stres. Începeam semestrul cu un doi, dar vorba aia, fericirea copilului e neprețuită.
Pe lista de lecturi obligatorii erau cărți care mă prindeau după câteva pagini. Le citeam cu plăcere. Erau altele care nu mă atrăgeau, așa că nu le citeam forțat. Citeam altele, care îmi plăceau mie.
La finalul semestrului doi, profa de Logică a intrat în clasa noastră, în timpul unei alte ore, și a exclamat pe un ton grav:
-Godină, tu știi că nu îți iese media și că rămâi corigent? E ultima ta șansă acum să vii la mărire de medie.
-Dar cât îmi iese media? Am întrebat-o mirat, căci eu calculasem că-mi iese.
-Îți iese fix 3!
-Și pe primul semestru?
-Pe primul ai șapte.
-Păi și cum nu-mi iese? Îmi iese cinci.
-Și vrei să-ți închei cu 3 pe semestrul ăsta? Eu îți închei 3.
-Dacă oricât ați calcula, tot 3 vă iese, atunci 3 să fie!
Practic, gândeam practic.

Părinții mei se cam ciondăneau care să meargă la ședințele cu părinții, dar mai mereu pierdea tata. Niciunul nu voia să meargă.

„Marian are cele mai multe absențe din liceu, ne face clasa de râs.
Marian are un caiet pentru toate materiile, nu își face temele etc.”
Tata era cătrănit în bancă și stătea la dojană ca un elev rușinat. A găsit totuși puterea să facă o glumă și să spună, atunci când diriginta i-a spus că nici fondul școlii nu l-am plătit, că eu nici nu ar trebui să plăteac la fel ca ceilalți, ținând cont că nu prea dau pe la școală.
În liceu nu am luat niciun premiu, am fost corigent în fiecare semestru la câte o materie, dar niciodată pe vară, iar media la purtare nu a fost niciodată zece.
La festivitățile de premiere nu mai știu dacă am fost, cred că la cel puțin una nu m-am dus.
Am luat bacul cu 9.07, dar nici asta nu m-a ajutat cu nimic, pentru că tot polițist m-am făcut.
E bine să se facă ierarhizări la finalul școlii? Să se dea premii și să se facă clasamente? Eu cred că da, e bine ca cei merituoși să se simtă apreciați, dar cred că adevărata ierarhizare se face oricum în viața de adult, așa că acelor festivități de premiere nu ar trebui să li se acorde mai multă importanță decât e necesas, iar greșeala asta cu siguranță nu o fac copiii, ci părinții care le induc ideea că sunt mai deștepți sau mai proști decât alți copii. Un premiant e un copil care a învățat mai mult decât unul care nu a luat niciun premiu, dar nu este neapărat mai bun, mai deștept sau mai frumos.